VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Controalele privind lemnul vor viza tăierile, transportul și comercializarea ilegală, nu gospodăriile”
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind controalele referitoare la comercializarea și utilizarea lemnului de foc, după ce un mesaj anterior al autorităților a creat, potrivit oficialului, impresia că inspectorii ar putea verifica stocurile de lemne din gospodăriile cetățenilor, transmite MOLDPRES.
Hajder a explicat că îndemnul adresat cetățenilor de a cumpăra lemne de foc doar din surse legale și de a păstra bonul fiscal sau factura are drept scop verificarea celor care comercializează lemnul.
„Într-adevăr, am îndemnat cetățenii să cumpere lemne de foc numai din surse legale și să păstreze bonul fiscal sau factura, însă acest lucru ne-ar ajuta exclusiv pentru a-i verifica pe cei care vând lemne”, a declarat ministrul.
Potrivit lui Hajder, autoritățile urmăresc întregul lanț de circulație a lemnului, de la locul în care acesta este tăiat până la transport și comercializare.
„Cu toții suntem de acord că se taie lemn ilegal. De aceea, sarcina noastră este să urmărim întregul lanț al lemnului: unde a fost tăiat, cine l-a transportat și cine l-a vândut”, a menționat ministrul Mediului.
Oficialul a subliniat că verificările vor fi orientate către activitățile ilegale și nu către cetățenii care își procură lemne pentru încălzirea locuințelor.
„Toate controalele vor viza activitățile ilegale de tăiere, transport și comercializare a lemnului, fără a transforma în suspect omul care își încălzește locuința”, a precizat Gheorghe Hajder.
Ministrul a recunoscut că mesajul inițial putea fi interpretat ca o intenție a inspectorilor de a verifica stocurile de lemne din curțile oamenilor și a precizat că aceasta nu este abordarea autorităților.
„Constat că mesajul inițial a putut crea impresia că inspectorii ar putea merge prin curțile oamenilor și să verifice stocurile de lemne de foc. Nu despre aceasta este vorba”, a spus Hajder.
Potrivit ministrului, acțiunile de control urmăresc combaterea tăierilor ilegale și a comerțului ilicit cu lemn.
„Știm cu toții că avem tăieri ilegale. Rolul nostru este să oprim hoția: să-i prindem pe cei care pun drujba pe copaci, pe cei care cară lemnele pe ascuns și pe cei care fac averi vânzându-le fără acte”, a declarat oficialul.
Hajder a dat asigurări că persoanele care își procură legal lemne pentru încălzire nu trebuie să se teamă de controale la domiciliu.
„Inspectorii au treabă strict cu cei care se îmbogățesc din asta. Gospodarii pot sta absolut liniștiți. Nu vine nimeni să vă bată la poartă și nu are nimeni nimic cu omul cinstit care doar vrea să-și încălzească soba la iarnă, fie cu lemne cumpărate anul acesta, fie în anii trecuți”, a conchis ministrul Mediului.
Vezi şi: Ministerul Mediului anunţă prețurile la lemnul de foc și explică ce trebuie să verifice cumpărătorii
O femeie originară din Republica Moldova a fost condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. MAE anunță că a solicitat informații despre caz
O femeie din Ungheni și fiica sa au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă
Un avocat din Bălți va ajunge pe banca acuzaților pentru escrocherie și trafic de influență
Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției
Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă
Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu
METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie
Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"
FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni
Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău
Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale
FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă
FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei
VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
FOTO // Peste 306 milioane de lei au fost alocate pentru proiecte de dezvoltare locală în raionul Strășeni
Energocom a anunțat prețul estimativ de achiziție a gazelor naturale pentru luna noiembrie
Agenția Internațională pentru Energie avertizează că depozitele de gaze din UE au scăzut la 75% din capacitate în pragul sezonului rece
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat renovarea gimnaziului din Dumbrăvița, Sângerei
GALERIE FOTO // La Cimișlia a fost inaugurat un nou sediu al Direcției de ocupare a forței de muncă. Peste 200 de posturi vacante, disponibile pentru cetățenii din regiune
Consultările cu privire la reforma administrației publice locale au continuat la Parlament: „Avem un obiectiv comun: primării mai puternice, cu echipe specializate și servicii mai bune pentru oameni”
Ungaria își deschide arhivele comuniste și publică lista cu peste 50.000 de agenți și informatori ai fostei poliții politice
FOTO // Infrastructura de canalizare din municipiul Soroca va fi modernizată cu o investiție de 11,5 milioane de euro
Republica Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028. Premierul Vasile Tofan: „Cu cât ne apropiem mai mult de acest obiectiv, cu atât presiunile vor crește”
Secțiile de votare s-au deschis în SUA pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial
VIDEO // Pachetul de extindere al UE pentru 2026: Cristina Gherasimov explică importanța raportului pentru parcursul european al Republicii Moldova
Premierul Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării
Elevii din Republica Moldova pot participa la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială
VIDEO // Peste 100.000 de cereri pentru compensații la căldură, înregistrate în prima zi. Ministra Natalia Plugaru: „Vrem să ajungem la cât mai multe persoane”
Operațiunea „Pieton”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere
Republica Moldova își prezintă oferta turistică la WTM London 2026