VIDEO // Plantațiile din cadrul Programului Național de Împădurire, evaluate în raionul Hâncești de ministrul Gheorghe Hajder
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a vizitat mai multe plantații forestiere din raionul Hîncești, înființate în anii 2023, 2024 și 2025, pentru a evalua rezultatele lucrărilor de împădurire și rata de prindere a puieților, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialului, în unele zone plantațiile au înregistrat rezultate foarte bune, arborii dezvoltându-se suficient de mult pentru a forma noi suprafețe forestiere. Hajder a menționat că aceste rezultate arată evoluția Programului Național de Împădurire.
În același timp, ministrul a atras atenția asupra sectoarelor în care rata de prindere a puieților a fost mai redusă. Printre dificultățile întâmpinate se numără degradarea terenurilor și perioadele secetoase din timpul verii, care afectează dezvoltarea plantațiilor.
„Mai este mult de muncă, dar nu ne oprim. Chiar dacă natura nu ne oferă întotdeauna condiții ideale, învățăm din experiența fiecărui sezon de plantare pentru a fi tot mai eficienți”, a declarat Gheorghe Hajder.
Ministrul a precizat că experiența acumulată în fiecare sezon de plantare va fi folosită pentru îmbunătățirea lucrărilor și creșterea eficienței programului de împădurire.
O femeie din Ungheni și fiica sa au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă
Un avocat din Bălți va ajunge pe banca acuzaților pentru escrocherie și trafic de influență
Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției
Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă
Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu
METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie
Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"
FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni
Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău
Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale
FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă
FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei
VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
Peste 14.300 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Energocom a anunțat prețul estimativ de achiziție a gazelor naturale pentru luna noiembrie
Agenția Internațională pentru Energie avertizează că depozitele de gaze din UE au scăzut la 75% din capacitate în pragul sezonului rece
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat renovarea gimnaziului din Dumbrăvița, Sângerei
GALERIE FOTO // La Cimișlia a fost inaugurat un nou sediu al Direcției de ocupare a forței de muncă. Peste 200 de posturi vacante, disponibile pentru cetățenii din regiune
Consultările cu privire la reforma administrației publice locale au continuat la Parlament: „Avem un obiectiv comun: primării mai puternice, cu echipe specializate și servicii mai bune pentru oameni”
Ungaria își deschide arhivele comuniste și publică lista cu peste 50.000 de agenți și informatori ai fostei poliții politice
FOTO // Infrastructura de canalizare din municipiul Soroca va fi modernizată cu o investiție de 11,5 milioane de euro
Republica Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028. Premierul Vasile Tofan: „Cu cât ne apropiem mai mult de acest obiectiv, cu atât presiunile vor crește”
Secțiile de votare s-au deschis în SUA pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial
VIDEO // Pachetul de extindere al UE pentru 2026: Cristina Gherasimov explică importanța raportului pentru parcursul european al Republicii Moldova
Premierul Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării
Elevii din Republica Moldova pot participa la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială
VIDEO // Peste 100.000 de cereri pentru compensații la căldură, înregistrate în prima zi. Ministra Natalia Plugaru: „Vrem să ajungem la cât mai multe persoane”
Operațiunea „Pieton”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere
Republica Moldova își prezintă oferta turistică la WTM London 2026
O femeie din Chișinău a fost înșelată cu 1,4 milioane de lei de persoane care s-au dat drept polițiști