ro

 

Societate
09 Septembrie, 2026 / 03:57
/ 11 Iunie, 2026

VIDEO // Un bărbat din raionul Râșcani, reținut pentru implicare într-o schemă de escrocherie de peste jumătate de milion de lei

Un bărbat din satul Corlăteni, raionul Râșcani, a fost reținut pentru implicare într-o schemă de escrocherie. Acesta a fost prins după ce a ridicat de la victimă o nouă tranșă de 100 000 de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), în perioada 8–10 iunie curent, o femeie de 43 de ani din Bălți a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și ai Băncii Naționale. Sub pretextul că îi protejează economiile și invocând existența unui credit contractat fraudulos pe numele său, escrocii au convins-o să le transmită în numerar suma de 424 015 lei.

Ulterior, bănuiții au solicitat încă 100 000 de lei. După ce a realizat că a fost victima unei înșelătorii, femeia a alertat poliția.

În urma măsurilor operative, oamenii legii au reținut unul dintre suspecți în momentul în care acesta ridicase tranșa de bani. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.

Poliția continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea tuturor persoanelor implicate în schemă.

De asemenea, IGP îndeamnă repetat cetățenii să manifeste prudență, să nu transmită bani persoanelor necunoscute și să verifice orice informație primită telefonic prin intermediul surselor oficiale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 18 ore

Un șofer de taxi a fost reținut după accidentul mortal de pe traseul R3

/ Acum 19 ore

Un bărbat a fost găsit decedat pe traseul R-3. Poliția investighează un posibil accident cu fugă de la fața locului

/ Acum 19 ore

DOC // Noi reguli pentru produsele chimice din Republica Moldova, publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 19 ore

DOC // Republica Moldova își aliniază regulile pentru drone la cele europene. Regulamentul, publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, marți, 8 septembrie

/ Acum 1 zi

„Decizia privind amalgamarea la Floreni aparține aleșilor locali”. Alexandru Iacub explică poziția Guvernului

/ Acum 1 zi

METEO // Vreme stabilă și caldă pe întreg teritoriul țării: Temperaturile vor atinge +29°C

/ Acum 1 zi

Peste 90 de mii de cetățeni au participat la procesul de amalgamare voluntară. Secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, explică ce urmează

/ Acum 1 zi

Trafic suspendat pe Șoseaua Hâncești în noaptea de 7 spre 8 septembrie

/ Acum 1 zi

Marfă de 150.000 de lei, fără acte, depistată într-un autocar la Tudora

/ Acum 1 zi

Elevii din clasa a IV-a vor primi note la unele discipline: Metodologia aprobată de MEC

/ Acum 1 zi

Foc de armă la Durlești. Un bărbat a fost rănit, iar un tânăr de 22 de ani a fost reținut

/ Acum 1 zi

Peste 40 de școli vor implementa în noul an de studii Programul național privind Educația Multilingvă

/ Acum 1 zi

Peste 14.800 de persoane au solicitat ambulanța într-o săptămână