ro

 

Societate
18 Octombrie, 2026 / 20:49
/ 29 Iunie, 2025

Ziua Dunării 2025: Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru protejarea fluviului care unește Europa

Republica Moldova marchează astăzi, alături de celelalte țări dunărene, Ziua Internațională a Dunării, o sărbătoare a cooperării regionale pentru protejarea celui de-al doilea cel mai lung fluviu din Europa. Sub genericul „Dunărea noastră. Viitorul nostru”, ediția din acest an pune accent pe importanța crucială a fluviului în menținerea biodiversității, furnizarea de resurse esențiale și promovarea dezvoltării durabile, transmite MOLDPRES.

Celebrată anual începând cu anul 2004, Ziua Dunării amintește de semnarea, în 1994, la Sofia, a Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (DRPC). Ulterior, în 1998, a fost creată Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR), din care face parte și Republica Moldova. Aceasta joacă un rol activ în promovarea politicilor de protecție a bazinului hidrografic dunărean și a afluenților săi, în special a râului Prut.

Cu ocazia reuniunii permanente a ICPDR desfășurate în Slovenia în perioada 17–18 iunie 2025, Republica Moldova a fost reprezentată de Iordanca-Rodica Iordanov, președintă în exercițiu a Grupului de lucru Republica Moldova – România – Ucraina pentru gestionarea apelor râului Prut. În cadrul prezentării susținute, au fost evidențiate prioritățile pentru perioada 2025–2027, printre care: elaborarea unui plan de management integrat al bazinului râului Prut, reducerea riscului la inundații, monitorizarea transfrontalieră a calității apelor și consolidarea dialogului între sectoarele de agricultură și navigație.

Fluviul Dunărea traversează 10 țări și deservește aproximativ 79 de milioane de locuitori, reprezentând un liant ecologic, economic și cultural în Europa. Republica Moldova, deși are un acces limitat la fluviu, joacă un rol important în conservarea celui mai mare afluent de stânga – râul Prut – care străbate o parte semnificativă a teritoriului național.

Dunărea se varsă în Marea Neagră prin Delta Dunării, una dintre cele mai valoroase zone umede din lume. Delta este recunoscută ca Rezervație a Biosferei UNESCO încă din 1991 și reprezintă un simbol al echilibrului natural, adăpostind peste 5.000 de specii de animale și peste 2.000 de specii de plante.

Curiozități despre Dunăre:

  • Are o lungime de 2.857 km și o lățime de până la 1,5 km;
  • Este al doilea fluviu ca mărime din Europa, după Volga;
  • Acoperă aproximativ 10% din suprafața continentală a Europei;
  • Șase dintre cele 26 de specii de sturion din lume trăiesc în Dunăre;
  • O navă de transport fluvial poate înlocui 93 de vagoane de tren sau 173 de camioane.

Ziua Dunării 2025 subliniază rolul strategic al cooperării transfrontaliere în protecția resurselor de apă și implicarea comunităților locale în procesul de conservare. Pentru Republica Moldova, Dunărea și afluenții săi rămân nu doar surse vitale de apă și biodiversitate, ci și punți de legătură cu familia europeană, în drumul spre integrare și dezvoltare durabilă.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina

/ Acum 2 zile

Guvernul infirmă „manipulările” privind amenajarea unei uzine de drone la Chișinău: „În prezent nu sunt analizate opțiuni de amplasare a unor fabrici cu scop militar”

/ Acum 2 zile

R. Moldova s-a asociat Centrului European pentru Reziliență Democratică. Statele europene își coordonează eforturile în contracararea amenințărilor

/ Acum 2 zile

O femeie din capitală, prejudiciată cu 2,4 milioane de lei după ce ar fi beneficiat de servicii de vrăjitorie

/ Acum 2 zile

Agenţia „Moldsilva” dezminte informațiile că 200 de milioane de euro pentru împădurire ar fi fost cheltuiți pe plantații nereușite

/ Acum 2 zile

Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale: Numărul încălcărilor spațiului aerian al Republicii Moldova a ajuns la 100

/ Acum 2 zile

VIDEO // Un tânăr, cercetat pentru sustragerea plăcuțelor de înmatriculare de la automobile. Ar fi intenționat să ceară bani pentru restituirea lor

/ Acum 2 zile

Trei cazuri de escrocherie telefonică. O femeie din capitală, prejudiciată cu peste 2 milioane de lei

/ Acum 2 zile

VIDEO // Republica Moldova a asigurat 240.000 de doze de vaccin antigripal pentru sezonul rece

/ Acum 2 zile

Trei judecători din completele specializate anticorupție vor fi audiați săptămâna viitoare

/ Acum 2 zile

CNAS a acumulat venituri de 38,7 miliarde de lei în nouă luni, dar cheltuielile au fost mai mari

/ Acum 2 zile

DOC // Monitorul Oficial a publicat hotărârea privind modernizarea a 25 de instituții de învățământ profesional tehnic

/ Acum 2 zile

DOC // Un nou magistrat la Judecătoria Strășeni. Decretul de numire a lui Vadim Gribincea a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

Monede și lingouri din aur, depistate în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău