LIGA NAȚIUNILOR // Selecționerul Lilian Popescu și Nicky Cleșcenco, optimiști înainte de „meciul crucial” cu Slovacia. O victorie urcă „tricolorii” pe primul loc în grupă
Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova se pregătește pentru o nouă confruntare importantă în cadrul Ligii Națiunilor (ediția 2026/27), urmând să întâlnească marți, 6 octombrie, selecționata Slovaciei. Meciul se va desfășura pe stadionul Zimbru din Chișinău, cu începere de la ora 21:45, transmite MOLDPRES.
Tricolorii abordează această partidă cu un moral ridicat, venind după succesul obținut în deplasare cu Kazahstan, scor 2-1. Rezultatul de la Astana a consemnat prima victorie a selecționerului Lilian Popescu pe banca Echipei Țării și a pus capăt unei serii negative de 17 meciuri fără victorie (5 remize și 12 înfrângeri), care dura de aproape doi ani. Miza confruntării de marți este uriașă: în cazul unei victorii în fața slovacilor, „tricolorii” vor trece pe primul loc în grupa C3.
Lilian Popescu: „Eu cer disciplină, caracter, devotament, organizare și creativitate”
Selecționerul Lilian Popescu a subliniat importanța majoră a meciului de la Chișinău și a oferit detalii despre starea fizică a lotului după deplasarea din Kazahstan.
„Mâine are loc un meci important pentru naționala noastră. Aș spune chiar crucial. Sper că vom ieși mâine încrezuți pe teren. Deja cunoaștem mai bine adversarul – Slovacia (în meciul tur echipa noastră a pierdut cu 0-2). Am văzut că în ultimul lor meci, cel cu Insulele Feroe, au protejat jucătorii-cheie. După meciul de la Astana am reușit mai mult să punem accentul pe recuperarea băieților. Sper că până la ora meciului toți vor fi apți. Mici probleme are Oleg Reabciuc și Gherasimenco, dar sper că staff-ul medical va face tot posibilul să-i avem pregătiți pentru meci”, a declarat Popescu, în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, tehnicianul a vorbit despre principiile pe care încearcă să le imprime la echipa națională și a lansat un apel către suporteri.
„E un meci foarte important pentru noi. Îmi doresc să fim organizați și să abordăm cu dăruire de sine acest meci. Eu cer disciplină, caracter, devotament, organizare și creativitate. Acestea sunt principiile mele. Indiferent de rezultat, mă bucur că sunt schimbări spre bine. Acesta a fost scopul meu când am preluat echipa națională. Eu îmi doresc să creăm o echipă organizată, care pe viitor să obțină performanțe mari. Acești băieți au nevoie de susținerea și energia suporterilor. Pot să promit un lucru - fiecare va da pe teren ce are mai bun din el, până la ultima răsuflare”, a punctat selecționerul Popescu.
Nicky Cleșcenco: „Moral suntem pregătiți și suntem cu gândul la un rezultat pozitiv”
La rândul său, atacantul formației scoțiene Kilmarnock, Nicky Cleșcenco, autorul primului gol în meciul din Kazahstan - o reușită jubiliară, fiind al 250-lea gol din istoria Naționalei noastre - a reconfirmat starea de spirit excelentă din cadrul lotului.
„Suntem bucuroși pentru victoria obținută la Astana în fața Kazahstanului. Acum încă ne mai recuperăm fizic, dar moral suntem pregătiți pentru partida cu Slovacia. Suntem cu toții cu gândul la un rezultat pozitiv. Cred că victoria din ultimul meci ne-a dat un plus de încredere. Invit suporterii în număr mare la meci și să plece acasă cu gândul că noi am dat totul pe teren”, a adăugat fotbalistul.
Victorie crucială la Astana și contextul grupei C3
Succesul cu 2-1 obținut în Kazahstan a fost conturat de golul lui Nicky Cleșcenco (în prelungirile primei reprize, cu un șut bine plasat de la 15 metri) și de reușita lui Petru Popescu de la Petrocub, care a marcat cu capul după un corner executat de Sergiu Perciun.
Acel meci a adus și alte repere statistice relevante:
- Mihail Gherasimencov (Vancouver Whitecaps) a bifat al 10-lea meci la națională.
- Lilian Popescu a înregistrat prima sa victorie oficială ca selecționer.
- Tricolorii au spart gheața după o pauză de victorii ce dura din 16 noiembrie 2024 (1-0 cu Andorra).
În celălalt meci din grupa C3, Insulele Feroe și Slovacia au terminat la egalitate, scor 1-1.
Meciul de marți seara de pe stadionul Zimbru le oferă tricolorilor ocazia ideală de a trece în fruntea clasamentului grupei, alături de Slovacia. Actualmente, Slovacia totalizează 7 puncte; Moldova - 4 puncte; Insulele Feroe - 3 puncte și Kazahstan - 1 punct.
Maxim Iuhnevici a cucerit bronzul la Campionatul Mondial de sambo pe plajă din Brazilia
Lotul național de haltere a cucerit 26 de medalii la Campionatul Mondial Universitar desfășurat la Doha
Tudor Bratu, campion mondial universitar la haltere. Sportivul a stabilit un nou record FISU
FOTO // Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit cu rugbiștii moldoveni care au obținut performanțe europene
FOTO // Polonezul Radosław Frątczak a câștigat prima etapă a Turului României, desfășurată în premieră în Republica Moldova
Noi reguli pentru finanțarea activităților sportive, aprobate de Guvern: schimbările propuse de MEC
VIDEO // Turul României a pornit din Republica Moldova. Peste 130 de cicliști au luat startul la Chișinău
GALERIE FOTO // Peste 130 de cicliști au pornit din Chișinău în Turul României
Chișinăul dă astăzi startul Turului României la ciclism
GALERIE FOTO // Turul României, start în premieră la Chișinău
Turul României 2026 debutează, în premieră, la Chișinău. Prima etapă se desfășoară integral în Republica Moldova
Pavel Andrușca, debut victorios în UFC
Aur pentru Republica Moldova la prima ediție a Campionatului European de judo Ne-Waza. Alexandru Moraru, campion continental
FOTO // Peste 20 de medalii pentru Moldova la Europenele de haltere U-15 și U-17 de la Priștina
Kaja Kallas: „UE și Moldova sunt mai puternice atunci când lucrează împreună”
VIDEO // Vasile Tofan: „Obiectivul nostru este să finalizăm lucrările tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și să pregătim Moldova pentru statutul de membru până în 2030”
Activitatea postului vamal Palanca-Maiaki-Udobnoe rămâne sistată. Polițistul de frontieră rănit se află în stare stabilă
Republica Moldova avansează într-un ritm „impresionant” spre UE. Marta Kos: „Ne așteptăm să deschidem toate clusterele de negociere până la sfârșitul acestui an”
Republica Moldova va primi o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere: „Este responsabilitatea noastră să transformăm această oportunitate în rezultate pentru oameni”
VIDEO // Comisia Europeană debursează 157 de milioane de euro pentru reformele din Moldova
România condamnă incidentul produs în zona Palanca. Cristian-Leon Țurcanu: „Este o dovadă a consecințelor pe care războiul de agresiune al Rusiei îl are asupra securității R. Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după Consiliul de Asociere RM-UE
Elevii Școlii de Arte „Mihai Bătrânu” din Dondușeni își expun lucrările la Parlament
VIDEO // Reforma administrației publice locale, sprijinită în țară. Președintele raionului Călărași: „Vor fi regiuni mari, care vor putea implementa proiecte”
Premiul Nobel pentru Medicină 2026 a fost acordat cercetătorilor Karl Deisseroth, Peter Hegemann şi Georg Nagel
VIDEO // Igor Grosu a felicitat profesorii din întreaga țară: „Să aveți parte de discipoli curioși, activi și dornici de cunoaștere”
Peste 4 300 de șoferi, documentați pentru încălcări rutiere în zilele de odihnă
VIDEO // Președintele raionului Sângerei susține comasarea celor 32 de raioane: „Din această reformă au de câștigat cel mai mult cetățenii”
Spania convoacă alegeri anticipate
Înregistrarea la domiciliu sau reședința temporară poate fi făcută online, fără deplasarea la ghișeu