ro

 

Sport
25 Septembrie, 2026 / 13:54
/ Acum 50 minute

Republica Moldova marchează pentru prima dată Ziua Antrenorului. Dan Perciun: „Reușitele sportivilor sunt și reușitele dumneavoastră”

Republica Moldova marchează astăzi, 25 septembrie, pentru prima dată Ziua Antrenorului, prilej cu care ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a adresat un mesaj de apreciere antrenorilor pentru contribuția lor la formarea sportivilor și dezvoltarea sportului din țară, comunică MOLDPRES.

În mesajul său, ministrul a subliniat că performanțele sportivilor moldoveni la competițiile internaționale sunt rezultatul unor ani de pregătire și al muncii depuse de antrenori. Potrivit lui Perciun, în spatele fiecărei medalii se află inclusiv încrederea oferită sportivilor și sprijinul acordat acestora după momentele dificile.

„Reușitele lor sunt și reușitele dumneavoastră”, a transmis ministrul antrenorilor.

În cele 104 școli sportive publice din țară activează aproximativ 1 400 de antrenoare și antrenori, care lucrează cu circa 35 000 de sportivi. Acestora li se adaugă antrenorii din cluburile sportive și federațiile naționale.

Dan Perciun a menționat că activitatea antrenorilor începe cu mult înaintea obținerii unei medalii, aceștia contribuind la descoperirea și dezvoltarea talentului copiilor și tinerilor, precum și la formarea disciplinei și perseverenței.

Ministrul a precizat că antrenorii din instituțiile publice au statut de cadre didactice, pot obține grade didactice și beneficiază de concedii plătite. Totodată, indemnizațiile viagere ale persoanelor care au pregătit sportivi de performanță sunt recalculate anual.

„Vom continua să lucrăm pentru condiții mai bune de pregătire și de muncă în sport”, a declarat Dan Perciun.

Ziua Antrenorului a fost instituită de Parlament pe 30 iulie 2026. Data de 25 septembrie a fost aleasă în concordanță cu Global Coaches Day, inițiativă promovată de International Council for Coaching Excellence și integrată în cadrul Săptămânii Europene a Sportului.


 
Ultimele Știri
/ 08 Septembrie, 2026

Turul României 2026 debutează, în premieră, la Chișinău. Prima etapă se desfășoară integral în Republica Moldova

/ 06 Septembrie, 2026

Pavel Andrușca, debut victorios în UFC

/ 30 August, 2026

Aur pentru Republica Moldova la prima ediție a Campionatului European de judo Ne-Waza. Alexandru Moraru, campion continental

/ 25 August, 2026

FOTO // Peste 20 de medalii pentru Moldova la Europenele de haltere U-15 și U-17 de la Priștina

/ 24 August, 2026

Echipa feminină a Moldovei a cucerit în premieră titlul de campioană europeană la rugby pe plajă

/ 21 August, 2026

Tudor Cristea, campion european U15 la haltere. Ilia Costic a cucerit argintul la categoria 51 kg

/ 19 August, 2026

ARMENPRESS: Un șahist armean de 14 ani îl învinge pe liderul clasamentului mondial, Magnus Carlsen, în turneul Titled Tuesday

/ 18 August, 2026

FOTO // Patru medalii pentru Republica Moldova la Campionatul European de parajudo

/ 17 August, 2026

Peste 750 de ultramaratoniști din 13 țări vor concura pe întinderea sărată a Lacului Tuz din Turcia

/ 16 August, 2026

Festivalul național „Sport prin Generații”, organizat la Nisporeni. Premierul Vasile Tofan: „Avem obiective ambițioase pentru dezvoltarea sportului”

/ 16 August, 2026

Aur și argint pentru Republica Moldova la Grand Prix-ul de la Lima: judocanii Radu Izvoreanu și Denis Vieru au urcat pe podium

/ 15 August, 2026

BTA: Stiliana Nikolova a câștigat medalia de argint la individual compus la Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică

/ 11 August, 2026

Republica Moldova a urcat pe podium la Campionatul Balcanic U-22 la volei pe plajă. Casulschi și Usatov au cucerit argintul

/ 11 August, 2026

BTA: Sportiva bulgară Viktoria Angelova, campioană mondială U20 la triplusalt