Vicepremierul Vladimir Bolea, la București: „Interconectarea înseamnă repunerea Republicii Moldova pe harta UE”
În cadrul intervenției sale la Forumul de nivel înalt „Impulsionarea Absorbției Fondurilor Europene de către Republica Moldova - Parteneriate Republica Moldova – România – Ucraina” , organizat astăzi de Camera Deputaților din Parlamentul României, viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, a afirmat că Republica Moldova trebuie repusă în circuitele economice regionale printr-o infrastructură dezvoltată, care să îmbunătățească conectivitatea și să susțină dezvoltarea economică a țării și a regiunii, transmite MOLDPRES.
„Este necesar să dezvoltăm infrastructura de transport care să ne integreze în rețelele economice regionale și să deschidem calea pentru o creștere economică durabilă. O infrastructură modernă ne va permite să valorificăm potențialul comercial și logistic al țării și va aduce beneficii economice concrete pentru cetățenii noștri”, a declarat Vladimir Bolea.
Oficialul a amintit că, datorită cooperării dintre Republica Moldova, România și Ucraina, au fost inițiate proiecte strategice care vor contribui la modernizarea infrastructurii și la îmbunătățirea legăturilor transfrontaliere.
„Este vorba despre proiectul de construcție a autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odessa, cu o lungime totală de 320 km pe teritoriul Republicii Moldova, care va avea un rol important în consolidarea legăturilor economice și culturale cu România și Ucraina; proiectele de construcție a patru poduri noi peste Prut, care vor asigura legături directe între Republica Moldova și România”, a explicat Bolea.
La București, viceprim-ministrul Vladimir Bolea avut o întrevedere cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Oficialii au convenit să semneze, în luna mai curent, un Memorandum privind cooperarea în domeniul programelor și inițiativelor finanțate de Comisia Europeană între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Documentul prevede consolidarea colaborării bilaterale pentru a susține procesul de integrare europeană a Republicii Moldova prin transfer de expertiză, organizare de instruiri specifice accesării fondurilor de preaderare, schimb de experiență și învățarea din bunele practici ale României în procesul de aderare.
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Deschidem într-o singură zi 17 capitole de negociere”
Două noi clustere de negociere cu UE se deschid astăzi la Luxemburg. Ce câștigă cetățenii și ce pericole amenință parcursul european al Republicii Moldova
Republica Moldova va deschide negocierile cu UE pentru clusterele 2 – Piața internă și 3 – Competitivitate și creștere incluzivă
FOTO // Foaia de parcurs pentru aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu societatea civilă
Republica Moldova trebuie să accelereze investițiile din Planul de Creștere. Ambasadoarea UE, Iwona Piórko, explică în ce condiții sunt acordați banii
UE caută soluții pentru a sprijini Moldova în criza energetică și va mobiliza și alți donatori
UE susține intenția Guvernului de a încheia negocierile de aderare în 2028. Iwona Piórko: „Încă două clustere vor fi deschise în curând”
Republica Moldova, pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la UE. Maia Sandu a discutat cu António Costa
FOTO // Pregătirile pentru următoarele etape ale negocierilor cu UE, discutate de Cristina Gherasimov și eurodeputați la Chișinău
Republica Moldova a îndeplinit 68% dintre acțiunile asumate pentru Capitolul de negociere „Energie”
R. Moldova va prezenta pozițiile de negociere pentru Clusterele 2 și 3 ale aderării la UE. Cristina Gherasimov: „Suntem pregătiți să avansăm”
Moldova va primi până la sfârșitul anului foaia de parcurs pentru aderarea la UE. Cristina Gherasimov: „Suntem o țară care este determinată serios să avanseze în procesul de negociere”
VIDEO // Cristina Gherasimov: „Moldova ar putea încheia negocierile de aderare la UE la începutul anului 2028”. Marta Kos: „Dacă veți livra și în viitor la fel, nu văd niciun impediment”
VIDEO // Guvernul de la Chişinău salută analiza Comisiei Europene privind pregătirea UE pentru extindere. Cristina Gherasimov: „Vom continua reformele pentru o economie competitivă și instituții eficiente”
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C