VIDEO // Vladimir Bolea: „În acest an vom repara peste 123 km de drumuri regionale, pe 54 de tronsoane de tip G”
Fondurile suplimentare la Fondul Rutier, ce constituie un miliard de lei, vor fi utilizate pentru redistribuirea mijloacelor financiare între diferite capitole de cheltuieli și pentru includerea unor sectoare de drum regionale cu indicele „G” în programul de reparații, transmite MOLDPRES.
Aceste lucrări vor acoperi aproximativ 123 de kilometri de drumuri regionale, contribuind la menținerea infrastructurii rutiere la standarde adecvate și asigurând condiții de circulație în siguranță, potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), care a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă de astăzi.
Vladimir Bolea a anunțat principalele modificări ale Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2025.
„Această inițiativă marchează un pas important în modernizarea infrastructurii rutiere a țării, cu un accent deosebit pe finalizarea lucrărilor începute în anii precedenți și pe îmbunătățirea conectivității regionale”, a estimat oficialul.
Conform vicepremierului, Guvernul Republicii Moldova a alocat resurse financiare suplimentare semnificative pentru anul 2025. Un miliard de lei a fost adăugat la fondul rutier, sumă ce se adaugă la bugetul inițial votat la începutul anului și la cele 36 de contracte pentru drumuri naționale semnate în noiembrie 2024, majoritatea aflate deja în proces de implementare.
„Construcția de drumuri devine o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, fapt care se manifestă inclusiv prin alocările suplimentare de resurse financiare care au avut loc în anul curent, în 2025. Deciziile care au fost luate în momentul elaborării noii liste pe segmentele de drumuri G au fost de finalizare în multe cazuri la ce s-a început în anii 2022, 2023, 2024, ca să avem un drum finalizat ce leagă comunități, ce leagă raioane, ce leagă sate și care facilitează accesul cetățenilor noștri la condiții mult mai bune de trai", a declarat Vladimir Bolea.
Astfel, din miliardul de lei suplimentar, 708 milioane de lei sunt direcționate către reabilitarea a 54 de tronsoane de drumuri de tip G, acoperind o lungime totală de 123 de kilometri. Restul fondurilor vor fi utilizate pentru întreținerea curentă de vară și iarnă, deszăpezire, plombări, reparații periodice, reabilitarea podurilor și podețelor, intervenții pentru siguranța rutieră și cofinanțarea proiectelor de construcție de drumuri realizate cu sprijinul partenerilor externi precum Banca Mondială, BERD și BEI.
Printre proiectele specifice menționate se numără:
- Drumul G5 (Corjeuți - Caracușenii Vechi): va beneficia de o investiție de 18,62 milioane de lei pentru reabilitarea a 3,5 km.
- Drumul G10 (Cernoleuca - Climăuți): se vor aloca 2,468 milioane de lei pentru reabilitarea a 430 de metri, vizând finalizarea lucrărilor pe acest segment.
- Drumul G20 (zona Țarigrad): va primi o finanțare de 31,991 milioane de lei pentru modernizarea a 4,2 km.
- Drumul G50 (Rădoaia - Drăgănești): o investiție de 15,498 milioane de lei va fi direcționată pentru reabilitarea a 2,7 km.
Ministrul a subliniat că, pe lângă aceste investiții în drumurile naționale, o premieră absolută o constituie alocarea a 500 de milioane de lei din bugetul suplimentar pentru restabilirea drumurilor locale, aflate în gestiunea administraţiilor locale de nivelul întâi. Detaliile privind repartizarea acestor fonduri, bazate pe analiza a aproximativ 597 de dosare, vor fi comunicate public săptămâna viitoare.
"Aceste investiții aduc beneficii multiple și direct măsurabile pentru cetățenii din Republica Moldova. Ele reduc timpul de deplasare, asigură acces rapid la servicii de sănătate și educație, diminuează costurile logistice pentru fermieri și transportatori și, crucial, cresc siguranța rutieră. Drumurile sunt arterele pe care circulă economia noastră națională. Implementarea acestor proiecte va contribui la crearea de noi locuri de muncă și la stimularea activității economice la nivel național, reflectând angajamentul Guvernului pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova", a rezumat şeful de la MIDR.
Cabinetul de miniştri a aprobat ieri majorarea bugetului pentru reparația și întreținerea drumurilor publice naționale. Suma suplimentară de 1 miliard de lei, alocată prin Bugetul PLUS, urmează să fie inclusă în mijloacele Fondului Rutier, care va constitui, în total, aproape 2,7 miliarde de lei.
Banii vor fi folosiți la întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, servicii pentru întreținerea periodică și reparația drumurilor și podurilor. De asemenea, din fond vor fi redirecționate către reabilitarea unor drumuri regionale și naționale importante și pentru achiziționarea de echipamente moderne necesare întreținerii și monitorizării rețelei rutiere.
Recent, premierul Dorin Recean a anunțat un buget de 3,2 miliarde de lei, alocat, în acest an, pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor din Republica Moldova. Astfel, în 2025, se vor construi și moderniza 600 de kilometri de drumuri. De asemenea, 500 de milioane de lei vor fi destinate drumurilor locale.
Citește și: Fondul rutier a fost majorat cu un miliard de lei. Guvernul a decis cum vor fi utilizați banii
Audituri energetice gratuite pentru 25 de blocuri locative, care vor putea beneficia de lucrări de modernizare
Investiții de peste 22 de milioane de lei în valori mobiliare de stat în luna noiembrie
AIPA a început achitarea compensațiilor pentru fermierii afectați de înghețurile din primăvară
UE și PNUD lansează în Moldova un nou proiect pentru digitalizarea agriculturii și crearea de locuri de muncă decente în mediul rural
Euro și dolarul continuă să se deprecieze
Până în iunie 2027, BNM va promova și implementa un cadru normativ pentru furnizorii de servicii de active virtuale
Guvernul consolidează siguranța zborurilor: reguli mai stricte pentru companiile aeriene
Ministrul Finanțelor, despre finanțarea acordată de FMI: „Avem discuții prealabile privind o nouă misiune de evaluare în decembrie”
Noi reglementări pentru transportul mărfurilor periculoase: siguranță și conformitate europeană
Schimb de bune practici și modernizare academică la Craiova: USM participă la Reuniunea „Universitaria”
Sistemul energetic intră în etapă de modernizare și eficientizare. 500.000 de contoare inteligente vor fi instalate până în 2030
VIDEO // Tendințele globale din comerț și identificarea noilor piețe de export, discutate la Moldova Trade Forum 2025
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru spălare de bani proveniți din escrocherii. Ce riscă suspecții
Republica Moldova a preluat președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Sprijinul pentru Ucraina – o prioritate cheie
Un bărbat a fost scos de sub un mal de pământ care s-a surpat în timpul unor lucrări pentru canalizare
VIDEO // Patru laboratoare de amfetamină lichidate în Republica Moldova și UE. Drogurile erau diluate în vin, iar ulterior extrase în laboratoare
VIDEO // Filieră de trafic de droguri, anihilată la Chișinău. Polițiștii au confiscat droguri de peste 2,5 milioane de lei
Exporturile de mărfuri, în creștere cu 23 la sută. UE rămâne principala destinație pentru produsele moldovenești
Mihai Isac: „European Democracy Shield” - o șansă reală pentru Republica Moldova de a-și consolida capacitatea instituțională în fața presiunilor hibride
ANRE a afișat noi prețuri la carburanți pe fondul tensiunilor regionale și al sancțiunilor internaționale
Vicepremierul pentru Reintegrare, în dialog cu Ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova
Progresele în procesul de integrare europeană, discutate la reuniunea Subcomitetului vamal Republica Moldova - Uniunea Europeană
Un nou proiect pentru creșterea competitivității și rezilienței climatice a micilor fermieri din R. Moldova, lansat de FAO
Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător
CEC va tipări circa 39 mii buletine de vot pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie