
VIDEO // Vladimir Bolea: „În acest an vom repara peste 123 km de drumuri regionale, pe 54 de tronsoane de tip G”
Fondurile suplimentare la Fondul Rutier, ce constituie un miliard de lei, vor fi utilizate pentru redistribuirea mijloacelor financiare între diferite capitole de cheltuieli și pentru includerea unor sectoare de drum regionale cu indicele „G” în programul de reparații, transmite MOLDPRES.
Aceste lucrări vor acoperi aproximativ 123 de kilometri de drumuri regionale, contribuind la menținerea infrastructurii rutiere la standarde adecvate și asigurând condiții de circulație în siguranță, potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), care a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă de astăzi.
Vladimir Bolea a anunțat principalele modificări ale Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2025.
„Această inițiativă marchează un pas important în modernizarea infrastructurii rutiere a țării, cu un accent deosebit pe finalizarea lucrărilor începute în anii precedenți și pe îmbunătățirea conectivității regionale”, a estimat oficialul.
Conform vicepremierului, Guvernul Republicii Moldova a alocat resurse financiare suplimentare semnificative pentru anul 2025. Un miliard de lei a fost adăugat la fondul rutier, sumă ce se adaugă la bugetul inițial votat la începutul anului și la cele 36 de contracte pentru drumuri naționale semnate în noiembrie 2024, majoritatea aflate deja în proces de implementare.
„Construcția de drumuri devine o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, fapt care se manifestă inclusiv prin alocările suplimentare de resurse financiare care au avut loc în anul curent, în 2025. Deciziile care au fost luate în momentul elaborării noii liste pe segmentele de drumuri G au fost de finalizare în multe cazuri la ce s-a început în anii 2022, 2023, 2024, ca să avem un drum finalizat ce leagă comunități, ce leagă raioane, ce leagă sate și care facilitează accesul cetățenilor noștri la condiții mult mai bune de trai", a declarat Vladimir Bolea.
Astfel, din miliardul de lei suplimentar, 708 milioane de lei sunt direcționate către reabilitarea a 54 de tronsoane de drumuri de tip G, acoperind o lungime totală de 123 de kilometri. Restul fondurilor vor fi utilizate pentru întreținerea curentă de vară și iarnă, deszăpezire, plombări, reparații periodice, reabilitarea podurilor și podețelor, intervenții pentru siguranța rutieră și cofinanțarea proiectelor de construcție de drumuri realizate cu sprijinul partenerilor externi precum Banca Mondială, BERD și BEI.
Printre proiectele specifice menționate se numără:
- Drumul G5 (Corjeuți - Caracușenii Vechi): va beneficia de o investiție de 18,62 milioane de lei pentru reabilitarea a 3,5 km.
- Drumul G10 (Cernoleuca - Climăuți): se vor aloca 2,468 milioane de lei pentru reabilitarea a 430 de metri, vizând finalizarea lucrărilor pe acest segment.
- Drumul G20 (zona Țarigrad): va primi o finanțare de 31,991 milioane de lei pentru modernizarea a 4,2 km.
- Drumul G50 (Rădoaia - Drăgănești): o investiție de 15,498 milioane de lei va fi direcționată pentru reabilitarea a 2,7 km.
Ministrul a subliniat că, pe lângă aceste investiții în drumurile naționale, o premieră absolută o constituie alocarea a 500 de milioane de lei din bugetul suplimentar pentru restabilirea drumurilor locale, aflate în gestiunea administraţiilor locale de nivelul întâi. Detaliile privind repartizarea acestor fonduri, bazate pe analiza a aproximativ 597 de dosare, vor fi comunicate public săptămâna viitoare.
"Aceste investiții aduc beneficii multiple și direct măsurabile pentru cetățenii din Republica Moldova. Ele reduc timpul de deplasare, asigură acces rapid la servicii de sănătate și educație, diminuează costurile logistice pentru fermieri și transportatori și, crucial, cresc siguranța rutieră. Drumurile sunt arterele pe care circulă economia noastră națională. Implementarea acestor proiecte va contribui la crearea de noi locuri de muncă și la stimularea activității economice la nivel național, reflectând angajamentul Guvernului pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova", a rezumat şeful de la MIDR.
Cabinetul de miniştri a aprobat ieri majorarea bugetului pentru reparația și întreținerea drumurilor publice naționale. Suma suplimentară de 1 miliard de lei, alocată prin Bugetul PLUS, urmează să fie inclusă în mijloacele Fondului Rutier, care va constitui, în total, aproape 2,7 miliarde de lei.
Banii vor fi folosiți la întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, servicii pentru întreținerea periodică și reparația drumurilor și podurilor. De asemenea, din fond vor fi redirecționate către reabilitarea unor drumuri regionale și naționale importante și pentru achiziționarea de echipamente moderne necesare întreținerii și monitorizării rețelei rutiere.
Recent, premierul Dorin Recean a anunțat un buget de 3,2 miliarde de lei, alocat, în acest an, pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor din Republica Moldova. Astfel, în 2025, se vor construi și moderniza 600 de kilometri de drumuri. De asemenea, 500 de milioane de lei vor fi destinate drumurilor locale.
Citește și: Fondul rutier a fost majorat cu un miliard de lei. Guvernul a decis cum vor fi utilizați banii
Doi candidați la funcția de director general al Moldelectrica, admiși la proba interviului
R. Moldova consolidează cooperarea cu ONU pentru construcția mai multor locuințe accesibile și dezvoltare urbană durabilă
Concursul CEMT 2026, temporar amânat: ANTA face clarificări pentru operatorii de transport rutier internațional
Republica Moldova, partener activ la Forumul Global Gateway 2025: Vladimir Bolea promovează conectivitatea regională și investițiile durabile
Kiev–București, prin Ungheni: un nou tren al prieteniei consolidează legăturile dintre Ucraina, Republica Moldova și România
Peste 80 de tineri vor primi indemnizația lunară în cadrul Programului Național „+3.000 lei pentru cariera ta”
Guvernatoarea BNM: „Republica Moldova este parte integrantă a Europei financiare și un exemplu de inovație”
Directorul Termoelectrica: „Motive pentru a crește tarifele la energia termică nu sunt”
O afacere de familie din Tiraspol transformă pasiunea în succes: atelierul Fatin crește cu sprijinul UE și PNUD
CEDO condamnă Rusia să plătească Georgiei 253 de milioane de euro pentru consecințele conflictului din 2008
GALERIE FOTO // Sute de oameni la Hramul Chișinăului: tradiție, culoare și bucurie
Fermieri din Corestăuți, Ocniţa vor putea iriga 80 de hectare datorită sprijinului IFAD
Depozitul modern de la Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor, finalizat: investiție strategică pentru siguranța alimentară a țării
Cristina Gherasimov, la Bruxelles: „Moldova continuă să muncească intens pentru a avansa pe drumul european”
FOTO// Tineri artiști fotografi de pe ambele maluri ale Nistrului participă la proiectul „Generația Zoomer: Nomazii digitali și viitorul lor local”
ANTA clarifică situația transportului rutier spre Leova și inițiază dialog cu părțile implicate
ANSA consolidează competenţele la instruiri internaționale pentru dezvoltarea agriculturii ecologice
Cod galben de înghețuri, anunţat pentru 15–16 octombrie
PAS propune candidatura lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova
Daniela Gasparikova, PNUD: „Moldova, exemplu de reziliență și reformă, care a transformat crizele în oportunități de dezvoltare”
Orașul Chișinău, la 589 de ani. Capitala sărbătorește Hramul
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți – 80 de ani de excelență academică, științifică și culturală
Universitatea Tehnică a Moldovei modernizează programele universitare agricole pentru a le alinia standardelor europene
FOTO// „Nortek”, motor al inovării și digitalizării în nordul R. Moldova. Impactul investițiilor a depăşit aşteptările
Vicepremierul Cristina Gherasimov promovează parcursul european al Republicii Moldova în cadrul vizitei de lucru la Bruxelles