ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile locale generale din 14 iunie 2015

17:21 | 30.04.2015 Categorie: Politică

Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat astăzi modelele buletinelor de vot pentru alegerile locale generale din 14 iunie 2015, transmite MOLDPRES.

Potrivit hotărîrii CEC, fiecare buletin de vot va fi divizat în patrulatere, fiecare avînd dimensiunile de 110 mm pe 20 mm, numărul cărora va corespunde numărului de concurenți electorali. Buletinele de vot se vor distinge după culoare. Astfel, buletinul de vot pentru alegerea primarului satului (comunei), orașului (municipiului Comrat) va fi de culoare roză, pentru alegerea primarului municipiului Bălți și a primarului general al municipiului Chișinău – violet, pentru alegerea consilierilor în consiliile sătești (comunale), orășenești (municipal Comrat) – gri afumat, iar pentru alegerea consilierilor în consiliile raionale (municipale Bălți și Chișinău) – bej.

Consiliile electorale de circumscripție vor aproba textele și tirajul buletinelor de vot, iar hotărîrile respective vor fi prezentate la CEC pînă la data de 24 mai 2015.

În aceeași ședință, CEC a înregistrat Blocul electoral „Lista poporului” pentru participare la alegerile locale generale din 14 iunie 2015, constituit de către Partidul Social Democrat și Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova. 

(Editor A. Răileanu)

img15002859

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!