ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Astăzi în R. Moldova este „Ziua Tăcerii”

09:27 | 13.06.2015 Categorie: Politică

Chişinău, 13 iun. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează concurenţii electorali şi mass-media că în ziua alegerilor şi cea precedentă ei agitaţia electorală este strict interzisă, informează MOLDPRES.

Potrivit CEC, în aceste zile nu se permite desfăşurarea activităţilor cu tentă de agitaţie electorală şi nici apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, concurenții electorali nu pot efectua virări în contul cu mențiunea „Fond electoral”.

Continuarea agitaţiei electorale în zilele menţionate de către mass-media, concurenţi electorali şi cetăţeni se sancţionează cu amendă de pînă la 400 de lei pentru persoanele fizice şi de pînă la o mie de lei pentru candidații electorali.

Scrutinul din 14 iunie 2015 va fi monitorizat de 2353 de observatori, dintre care 138 sînt din partea a 24 de organizații internaționale.

(Reporter C. Russu, editor M. Jantovan)

img15003987

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!