ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A demarat Concursul de suplinire a funcției de judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului

12:20 | 27.10.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 oct. /MOLDPRES/. Monitorul Oficial al Republicii Moldova a publicat astăzi, 27 octombrie, Dispoziția Prim-ministrului Valeriu Streleț privind selectarea candidaților la funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului. Astfel, începînd cu această zi și pînă pe data de 4 noiembrie, toți cei care întrunesc condițiile stabilite de Legea cu privire la Curtea Constituțională, dar și de regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pot să depună dosarele, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.

Printre condițiile şi cerinţele față de candidați se numără o reputație morală ireproșabilă, cunoștințe în domeniul sistemului juridic național și internațional, experiență juridică, iar cunoașterea uneia dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei – engleza sau franceza – va constitui un avantaj. 

Dispoziția Prim-ministrului prevede că membrii comisiei, în termen de 30 de zile, vor organiza selectarea candidaților și vor prezenta Guvernului lista acestora în ordinea rezultatelor obținute. 

Din comisie fac parte foștii judecători la Curtea Constituțională, Victor Pușcaș și Nicolae Osmochescu, decanul Facultății de Drept a USM, Sergiu Băieșu, reprezentanții societății civile Igor Boțan, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă, Ludmila Andronic, președintele Consiliului de Presă, și Sorina Macrinici, consilier juridic al Centrului de Resurse Juridice. Din partea Executivului, în comisie au fost incluși Roman Cazan, secretar general adjunct al Guvernului şi Sergiu Gurduza, consilier principal de stat al Prim-ministrului în domeniul justiției. Președintele comisiei este Premierul Valeriu Streleț.

(Editor M. Jantovan)

img15007206

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!