ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Bălţi a fost organizat un forum regional de cooperare moldo-letonă

14:56 | 19.10.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi antreprenori din diferite regiuni ale Letoniei au sosit la Bălţi pentru a participa la un forum de consolidare a cooperării moldo-letone. Evenimentul se desfășoară în perioada 19-20 octombrie şi se înscrie în cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, informează MOLDPRES.

Întrunirea de la Bălţi este organizată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) în colaborare cu Ministerul Protecţiei Mediului şi Dezvoltării Regionale (VARAM) şi Agenţia pentru Investiţii şi Dezvoltare din Letonia. 

Programul acţiunii include sesiuni de comunicare despre dezvoltarea economică în regiunile participante, schimb de experienţă şi bune practici. Totodată, părţile au planificat să identifice posibilităţi de finanţare pentru promovarea antreprenoriatului în regiuni. Delegaţii vor discuta subiecte ce ţin de colaborarea în industria uşoară şi cea alimentară, transport, logistică, agricultură, turism şi servicii hoteliere, autorităţi publice şi regionale. Mîine, delegația letonă se va împărţi în cîteva grupuri, pentru a vizita mai multe localități-partenere din regiune.

Relaţiile Regiunii de Nord din R. Moldova şi Letonia au început cîţiva ani în urmă, primul acord bilateral de colaborare dintre două administraţii publice locale fiind încheiat în octombrie 2013. În prezent zece sate şi oraşe din zonă au stabilit legături de cooperare cu localităţi din Letonia, iar partenerii de la VARAM au susţinut mai multe proiecte de dezvoltare regională în nordul R. Moldova.

Programul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord include mai multe activităţi ce vor avea loc pînă pe 22 octombrie, în diferite localităţi din nordul ţării.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img16008265

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!