ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un proiect turistic a fost finalizat în zona Mănăstirii Hîncu

12:09 | 27.04.2017 Categorie: Regiuni

Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. O zonă de agrement, dotată cu  parcare, a fost finalizată în zona Mănăstirii Hîncu, situată în raionul Nisporeni. Lucrările fac parte dintr-un proiect turistic în Regiunea Centru şi au fost evaluate ieri de o comisie de recepţie, care a constatat că au fost îndeplinite conform planului, transmite MOLDPRES.

Zona de agrement de la Nisporeni face parte dintr-un program de amploare ce prevede crearea traseelor turistice în nouă localităţi ale ţării, precum şi oportunităţi pentru investiţii în dezvoltarea turismului autohton. Pentru amenajarea zonei de odihnă şi parcării s-au cheltuit 1,5 milioane de lei. Din această sumă, au fost construite patru foişoare în preajma lacului din localitate, iar parcarea a fost dotată cu 40 de locuri pentru diferite mijloace de transport.

“Este un proiect investiţional de real folos pentru localnici, dar şi pentru turiştii care vin să viziteze Mănăstirea Hîncu”, a menţionat Victor Rusu, primarul satului Bursuc, raionul Nisporeni, teritoriu pe care este situat acest locaş sfînt.

Mănăstirea Hîncu este unul dintre cele mai vechi locaşuri sfinte de pe teritoriul R. Moldova, fiind fondată în anul 1678, purtînd numele ocrotitoarei Moldovei – Sfînta Cuvioasa Paraschiva. Zona constituie o destinaţie turistică relevantă şi figurează în mai multe planuri de dezvoltare a turismului naţional şi internaţional.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img17003146

img17003146

img17003146

img17003146

img17003146

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!