ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Casa Albă îi acuză pe democrați de înțelegere secretă cu Ucraina în campania prezidențială

10:30 | 18.07.2017 Categorie: Externe

Washington, 18 iul. /MOLDPRES/.Casa Albă a afirmat luni că democrații s-au asociat cu Ucraina în timpul campaniei prezidențiale de anul trecut, contraatacînd astfel în scandalul ingerinței Rusiei în alegerile din SUA, potrivit AFP, scrie AGERPRES, preluată de MOLDPRES.

Purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Sean Spicer, a reiterat acuzațiile conform cărora un militant al Partidului Democrat s-a întîlnit cu funcționari ai Ambasadei Ucrainei în timpul campaniei.

El face aluzie la mai multe informații difuzate de mass-media conservatoare conform cărora acest membru al Partidului Democrat căuta informații susceptibile a-l compromite pe fostul director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort.

Aceste acuzații au apărut pentru prima dată în ianuarie, pe site-ul publicației Politico.

"Evident, a existat în aceste ultime zile un mult mai mare interes pentru ceea ce DNC (Comitetul Național Democrat) a făcut în coordonare cu guvernul ucrainean în încercarea de a stabili o înțelegere secretă" cu acesta, a declarat Spicer.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Casei Albe, democrații voiau "să obțină demiterea cuiva din funcție, lucru care s-a și întîmplat".

Paul Manafort a fost nevoit să-și părăsească postul în august 2016, cînd șansele electorale al lui Donald Trump păreau mici și cînd detaliile privind relațiile sale de afaceri cu oficiali pro-ruși din Ucraina începeau să apară.

Sean Spicer a făcut aceste afirmații ca răspuns la o întrebare a unui jurnalist de la o instituție media care îi este favorabilă președintelui. Întrebarea era dacă această chestiune a fost abordată la întîlnirea din iunie de la Casa Albă dintre Donald Trump și președintele ucrainean Petro Poroșenko.

Purtătorul de cuvînt a răspuns că nu știe dacă acest lucru s-a discutat, dar a dat asigurări că "înțelegerea secretă cu guvernul ucrainean a stîrnit un mult mai mare interes după această întîlnire".

Democrata Adrienne Watson, din cadrul DNC, a acuzat Casa Albă că încearcă să deturneze atenția.

 

 

 

/Editor M.Cucu/

img17005562

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!