ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

John Bolton, consilier pe securitate al Președintelui SUA, va efectua o vizită în Republica Moldova

13:41 | 23.08.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. John Bolton, consilier pe securitate al Președintelui Statelor Unite ale Americii, va efectua o vizită în Republica Moldova în ziua de 29 august curent. Totodată, pe 31 august, premierul Maia Sandu va pleca într-o vizită oficială în SUA, transmite MOLDPRES.

Potrivit premierului, faptul că un oficial de acest rang vizitează țara noastră este un semnal puternic de sprijin pentru R. Moldova.

„Timp de mulți ani Republica Moldova a fost izolată pe plan internațional. Guvernării i se închidea ușa în față în marile capitale ale lumii: Washington, Bruxelles, Berlin și alte capitale importante, iar țara se afla într-o autoizolare oligarhică. Astăzi situația s-a schimbat. Toți cei mai importanți parteneri externi manifestă interes pentru Republica Moldova. Avem multe uși deschise, multe propuneri de parteneriat, sprijin și deschidere. În acest context, văd o dezvoltare fără precedent a relațiilor noastre cu SUA”, a scris Maia Sandu pe pagina sa oficială de pe o rețea de socializare.

După vizita lui John Bolton, premierul Maia Sandu, însoțită de mai mulți membri ai guvernului, vor efectua o vizită oficială în SUA, în perioada 31 august - 4 septembrie, potrivit Direcției comunicare și protocol a executivului. Prioritățile anunțate de Maia Sandu în acest context sunt aprofundarea dialogului strategic cu SUA, cooperarea în domenii-cheie, atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă pentru cetățenii noștri la noi acasă.

Anterior, premierul a mai efectuat vizite la Bruxelles, în Germania, România, Ucraina și Lituania.  

img19006658

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!