ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Culturii a achiziţionat 26 de lucrări de artă plastică pentru completarea colecţiei de stat

13:06 | 30.12.2016 Categorie: Cultură

Chişinău, 30 dec. /MOLDPRES/. Ministerul Culturii a achiziţionat 26 de lucrări de artă plastică ale artiştilor autohtoni, care vor completa colecțiile Muzeului Național de Artă al Moldovei, informează MOLDPRES.

Lucrările au fost selectate de către Consiliul de experți pentru estimarea, omologarea și achiziționarea operelor de artă plastică al Ministerului Culturii, condus de şeful Direcţiei Patrimoniu cultural al instituţiei, Sergius Ciocanu.

Solicitat de MOLDPRES, Sergius Ciocanu a menţionat că pentru procurarea celor 26 de opere de artă au fost alocați din bugetul de stat 525 mii de lei /peste 25 mii de euro/.

Potrivit sursei citate, aceasta este unica posibilitate de a completa colecţiile Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, care nu dispune de fonduri proprii pentru procurarea lucrărilor. ”Prin intermediul achiziţiilor efectuate de către stat, muzeul are posibilitatea să-şi dezvolte colecţiile, să susţină şi să stimuleze procesul artistic contemporan”, a precizat Sergius Ciocanu.

Lucrările de pictură, grafică și sculptură achiziţionate de minister sînt realizate de către artiști precum Mihail Grecu, Valentina Rusu-Ciobanu, Eleonora Romanescu, Sergiu Cuciuc, Elena Bontea, Eleonora Romanescu, Elena Karacențev - deținătoarea Premiului Ministerului Culturii din acest an, Andrei Mudrea, Timotei Bătrânu, Tudor Cataraga, Ion Postovanu și alții.

Totodată, întrucît 2016 a fost declarat anul lui Mihai Grecu și în conformitate cu Programul Național de acțiuni consacrate acestui eveniment, au fost procurate două opere ale maestrului, astfel colecția de stat fiind completată cu două creații semnificative – „Părinții mei adoptivi” (1972-1973) și „Flori de cîmp” (1972).

Directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Tudor Zbîrnea, a subliniat pentru agenţie că instituţia în cauză este cea care păstrează operele de artă şi care asigură prezentarea în faţa publicului larg a evoluţiei artei contemporane.

În prezent, colecţia Muzeului Naţional de Artă al Moldovei numără peste 39 mii de piese de patrimoniu.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

img16010426

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!