S-au împlinit 90 de ani de la naşterea scriitorului Ion Constantin Ciobanu
Chişinău, 27 oct. /MOLDPRES/. Prozatorul şi publicistul Ion Constantin Ciobanu, laureat al Premiului de Stat, deţinător al "Ordinului Republicii", fost președinte al Sovietului Suprem din RSS Moldovenească (1986-1990), preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova în anii 1961-1965 şi 1986-1990, ar fi împlinit astăzi 90 de ani, informează MOLDPRES.
Cu această ocazie, Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a organizat la Teleneşti, împreună cu Muzeul de Istorie şi Etnografie din localitate, vernisajul unei expoziţii şi un medalion literar, consacrate regretatului scriitor.
La eveniment au participat directorul Muzeului Naţional de Literatură „M. Kogălniceanu”, Vasile Malaneţchi, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie din Teleneşti, Elena Iliescu, scriitorii Vladimir Beşleagă, Ion Ciocanu, Mihail Niceainicu (Maikl Babele), Gheorghe Doni, istoricul Ion Negrei, jurnalistul Petru Rotaru, muzeograful Mihail Matei ş.a.
Ion Constantin Ciobanu s-a născut la 27 octombrie 1927 în satul Budăi, raionul Teleneşti. A absolvit şcoala pedagogică din Orhei, iar în 1959 – Cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova. A fost profesor de şcoală sătească, ziarist, redactor-şef la Editura „Şcoala Sovietică”, secretar şi Preşedinte al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM (1961-1965, 1986-1990), preşedinte al Comitetului republican pentru Premiile de Stat în domeniul literaturii şi artei.
A debutat cu dilogia "Codrii" (1954, 1957), care este o povestire epică a evenimentelor istorice prin care a trecut Moldova în anii '30-'50. Au urmat romanele "Podurile" (1966), "Cucoara" (1975) şi "Podgorenii" (1982), care formează împreună o trilogie asupra vieţii satului moldovenesc pe parcursul a cinci decenii. În 1970, pentru romanul "Podurile" i-a fost acordat Premiul de Stat al RSSM. Pe baza acestui roman, a fost turnat în anul 1973 filmul omonim.
Ion C. Ciobanu a mai editat volumul de schiţe şi nuvele „Întâlnire cu eroul” (1962), cărţile de publicistică: „Evocări” (1964), „Tăria slovei măiestrite” (1971) şi „Modelări artistice” (1986), precum și articole, schițe, medalioane, în care abordează diverse probleme concrete ale vieții satului și orașului sau probleme economice și sociale ale timpului ("Pâinea cea de toate zilele", "Să vorbim despre drumuri" ș.a.). În 1988, Ion Constantin a fost cel care a obţinut aprobarea din partea primului secretar al CC al PC al RSSM, Simion Grossu, pentru publicarea în revista „Nistru” a articolului „Veşmântul fiinţei noastre” al lui Valentin Mândâcanu, care aborda problema revenirii la alfabetul latin.
În 1984 i s-a conferit titlul „Scriitorul al poporului” şi în 1996 – „Ordinul Republicii”. Ion Constantin Ciobanu s-a stins din viaţă la 19 ianuarie 2001.
(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)
„La Traviata” de Giuseppe Verdi, povestea unei iubiri sacrificiale, prezentată la Chișinău
VIDEO, FOTO // Festivalul Etniilor, ajuns la ediția a XXV-a, a reunit la Chișinău peste 45 de organizații etnoculturale
GALERIE FOTO // Festivalul Etniilor 2026 reunește la Chișinău tradiții și culturi din întreaga țară
FOTO // Premierul Vasile Tofan, la Festivalul etnocultural din Taraclia: „Faptul că știm încă o limbă și încă o cultură face Moldova mai bogată”
Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi Minunea Sfântului Arhanghel Mihail. Hram în 31 de localităţi din Moldova
FOTO // Zilele Filmului Românesc au început la Chișinău cu proiecția filmului „Cercul”
VIDEO // Spectacolul „Lungul drum al zilei către noapte” al Teatrului din Sibiu, aplaudat la Chișinău în prezența Maiei Sandu și a premierului Vasile Tofan
Festivalul CHILL a început la Chișinău și reunește scriitori din 11 țări
Festivalul Etniilor, la cea de-a XXV-a ediție: 24 de etnii își vor prezenta tradițiile la Chișinău
Zilele Filmului Românesc, la a XII-a ediție, cu filme noi și pelicule de patrimoniu, la Chișinău
Coșbuc și Bacovia, reuniți într-o expoziție aniversară la Biblioteca Națională
Cinematografia românească revine la Chișinău. Începe cea de-a XII-a ediție a Zilelor Filmului Românesc
Teatrul din Luhansk vine în Republica Moldova cu un spectacol inspirat din Edgar Allan Poe
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Rezina: „Instituțiile culturale au nevoie de investiții și specialiști”
Inspecție blocată la Vadul lui Vodă. Gheorghe Hajder îi cere primarului Capitalei să lase ambițiile politice: „Avem nevoie de o evaluare tehnică”
Calificările medicilor și farmaciștilor obținute în UE vor putea fi recunoscute în Republica Moldova. Proiectul, adoptat de Parlament
Plafoanele pentru operațiunile valutare fără autorizarea BNM vor crește etapizat. Proiectul a fost votat în lectura a doua
Protecție sporită pentru persoanele vizate în acțiuni judiciare abuzive: pachetul legislativ anti-SLAPP, votat în lectura a doua de Parlament
Rusia a atacat Kievul cu rachete balistice
FOTO // Drona depistată la Florești avea cameră de bord și prezintă elemente specifice modelului „Gerbera”
Nașterile din raionul Ștefan Vodă vor fi asistate în continuare la Căușeni. Ce recomandă Ministerul Sănătății
Moment emoționant în Parlament: șase copii au deschis ședința plenară printr-un moment special în limbajul semnelor
Spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”, dedicat victimelor regimului sovietic, va fi jucat în scuarul Parlamentului
Republica Moldova și UNESCO vor consolida cooperarea în educație, cultură și combaterea manipulării informaționale
MAE califică drept inadmisibilă violarea spațiului aerian de către dronele rusești: „Aceste incidente reprezintă o încălcare flagrantă a suveranității Republicii Moldova și pun în pericol direct viața cetățenilor”
El Mundo: CIA ar fi avertizat Spania, Franța și Italia în legătură cu un posibil atac cu drone rusești din Marea Mediterană
Proiectele de decizii cu impact asupra mediului, centralizate într-o rubrică nouă pe EcoContact
Trei tineri sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 7000 de euro pentru o soluție favorabilă într-un caz de viol
DOC // Legea privind speciile alogene invazive a fost publicată în Monitorul Oficial
FOTO // La Cahul a avut loc prima ediție a Festivalului „Bat inimi de Fanfară”