ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CNA a răspuns petiţiei celor 98 de femei care ar fi avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical din Moldova

10:10 | 23.01.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 23 ian. /MOLDPRES/. Conducerea Centrului Naţional Anticorupţie /CNA/ s-a autosesizat în cazul celor 98 de femei, care au scris despre experienţa trăită în spitalele din Republica Moldova, le-a examinat şi a oferit răspuns reclamantelor, comunică MOLDPRES.

Solicitat de agenție, purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi, a specificat că ieri, directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, a avut o întrevedere de lucru cu liderul grupului de femei şi reprezentantul CrEDO în cadrul căreia au fost discutate posibilităţile de colaborare ale CNA cu societatea civilă si grupul de iniţiativă al petiţionarelor în vederea prevenirii şi combaterii corupţiei în medicină şi educaţie.

„De asemenea, a fost transmis răspunsul la petiţia celor 98 de femei, în care a fost făcută o analiză a istoriilor reclamate, posibilităţile de intervenţie a CNA pe cazurile descrise, dar şi acţiunile pe care le va întreprinde instituţia pentru a combate fenomenul. Directorul CNA a discutat şi eventualitatea implicării reprezentanţilor societăţii civile în acţiunile planificate de CNA”, a spus Starinschi.

Conform sursei citate, în prezent, la CNA se lucrează la un plan ce prevede acţiuni menite să combată fenomenul corupţiei atât în instituţiile medicale, cât şi în instituţiile de învăţământ din ţară.

Potrivit datelor prezentate de CNA, în 70 din cele 98 de cazuri relatate în petiţia depusă de grupul de femei, au fost indicate instituţiile medicale unde s-au întâmplat aceste cazuri, majoritatea fiind din Chişinău. Astfel, la Institutul Mamei şi Copilului s-au produs 29 de cazuri, alte 24 de cazuri au fost semnalate la Spitalul Clinic Municipal N1 şi trei cazuri la Maternitatea N 2.

Totodată, ofiţerii anticorupţie spun că în 32 de cazuri au fost descrise fapte de corupţie manifestate prin estorcarea unor sume de bani pentru asistenţa medicală. În majoritatea cazurilor au fost constatate neajunsuri la capitolul etică şi deontologia cadrelor medicale, manifestate prin neglijență sau violenţă verbală.

La începutul lunii curente, un grup de mame, care ar fi avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical din Republica Moldova, au depus la mai multe instituții ale statului o declarație cu un șir de revendicări.

La declarație au fost atașate istoriile a 98 de femei care au întâlnit deficiențe în sistemul medical în perioada sarcinii și cea a nașterii. Solicitările au fost depuse concomitent la Guvern, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Oficiul Avocatului Poporului și Centrul Național Anticorupție.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img18000483

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!