Agenţii economici care vor angaja persoane cu dizabilităţi vor beneficia de subvenţii
Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Angajatorii care vor lua la lucru șomeri din grupurile vulnerabile, inclusiv persoane cu dizabilități, vor primi subvenţii din partea statului. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi în lectură finală cu votul a 53 de deputaţi, comunică MOLDPRES.
Noile reglementări legislative prevăd acordarea unor subvenţii lunare în sumă egală cu 30% din mărimea salariului mediu pe economie pentru anul precedent, pe un termen de 6 luni, pentru fiecare şomer angajat. Subvenţia va fi oferită pentru compensarea parţială a salariului şomerului angajat.
Subvenţionarea locurilor de muncă este destinată şomerilor supuşi riscului de excluziune socială, cu scopul facilitării integrării acestora în câmpul muncii. Noile prevederi se referă la următoarele categorii de șomeri: persoanele în vârstă de 50 ani şi peste, persoanele eliberate din locurile de detenţie, victimele traficului de fiinţe umane, după reabilitarea psihologică şi socială, persoanele care se luptă cu consumul de substanţe, victimele violenţei în familie și alte categorii vulnerabile.
De asemenea, statul va acorda subvenţii pentru crearea sau adaptarea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, angajate cu contract individual de muncă. În aceste cazuri se va compensa 50% din costurile necesare creării sau adaptării locului de muncă.
Noua lege-cadru va înlocui legislația existentă în domeniu și va reglementa elaborarea, coordonarea, implementarea şi controlul politicii de promovare a ocupării forţei de muncă, va monitoriza piaţa muncii, se va referi la statutul şomerului, măsurile de ocupare a forţei de muncă și finanţarea acestora.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)
Compensațiile pentru sezonul rece vor fi asigurate pe întreaga perioadă. Președinta Maia Sandu: „Guvernul identifică resurse suplimentare”
Cronica ARHIVELOR // Nicolae Testemițanu, una dintre personalitățile marcante ale medicinei moldovenești
Consiliul Național de Securitate dispune măsuri pentru protejarea infrastructurii energetice de drone și atacuri cibernetice
Debite reduse pe Nistru. Ministerul Mediului anunță măsuri pentru gestionarea situației
Ministerul Sănătății vine cu precizări despre noua lege a farmaciei. Proiectul prevede extinderea accesului la medicamente în localitățile rurale
MEC lansează concursul „Tânărul cercetător”, destinat elevilor minorităților etnice
Condiții mai bune pentru copiii care frecventează grădinița „Garofița” din Cocieri: instituția va fi reabilitată energetic cu sprijinul Germaniei și UE
Accident cu un autoturism al Armatei la Otaci. Șoferul, suspendat pe durata anchetei interne
VIDEO // Două persoane, suspectate că ar fi coordonat o rețea de prostituție, reținute la Aeroportul din Chișinău
Un obiect aerian a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona Palanca
O femeie din capitală a rămas fără 272 000 de lei după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept angajați ai BNM
FOTO // Carabinierii din Moldova și jandarmii din Iași, pregătiți pentru misiuni transfrontaliere
FOTO // Judecători și procurori din Moldova, instruiți privind autorizația integrată de mediu și răspunderea pentru daune
VIDEO // Un tânăr din Chișinău a fost reținut la frontieră după ce ar fi obținut prin înșelăciune o casă de 2,7 milioane de lei
Rusia a instituit stare de asediu la granița cu Estonia
Elevi din 12 școli studiază o nouă disciplină opțională, care permite aplicarea practică a cunoștințelor
Veneția ar putea majora până la 50 de euro taxa de acces pentru turiști
Schimbări în prestarea serviciilor cadastrale: din 1 octombrie, în unele localități, acestea vor fi disponibile doar la sediile Cadastrului Bunurilor Imobile
Senatorul ceh Pavel Fischer: „Moldova își are locul la masa europeană și este parte a proiectului european”
FOTO // Turiștii pot descoperi specificul arhitectural al Orheiului Vechi prin intermediul unui nou ghid
Resursele alocate pentru educația incluzivă vor crește: banii vor fi repartizați școlilor în funcție de numărul copiilor care au nevoie de sprijin
FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // „Prepeleacul”, obiectul neobișnuit care păstrează o parte din istoria satului Iurceni
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, despre situația pe Nistru: „Acumulările de apă sunt de trei ori mai mici decât deversările, iar situația s-a agravat”
Fostul director și trei angajați ai Centrului de Plasament din Bădiceni vor ajunge pe banca acuzaților pentru exploatarea prin muncă a cinci persoane cu dizabilități
Administratorul unei companii a fost reținut de CNA într-un dosar de escrocherie și spălare de bani
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, despre instituirea stării de urgență: „Trebuie să fim pregătiți să intervenim rapid”
Un bărbat de 37 de ani a murit într-un accident rutier la Clocușna
Reuters: Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027
Aplicarea noilor tarife pentru pașapoarte, amânată până la 15 octombrie
Liedul basarabean, adus mai aproape de public prin trei concerte la Butuceni, Cahul și Chișinău