Nici un cetățean al R. Moldova nu a avut de suferit în urma incendiilor din Grecia, anunță MAEIE
Chişinău, 24 iul. /MOLDPRES/. Nici un cetățean al Republicii Moldova nu a avut de suferit în urma incendiilor din Grecia, informează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene , ambasada Republicii Moldova la Atena monitorizează evoluția situației legate de incendiile produse în Grecia și acordă tot suportul necesar conaționalilor aflați în zona de pericol. Până în prezent nu a fost identificat nici un cetățean al Republicii Moldova, care a avut de suferit în urma incendiilor. Totodată, MAEIE îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să se abțină de la călătorii în zona afectată de incendii.
Potrivit ambasadorului R. Moldova la Atena, Anatol Vangheli, până în prezent nu a fost înregistrată nici o adresare din partea cetățenilor moldoveni pentru asistență medicală. ”La secția consulară au fost înregistrate șapte solicitări de eliberare a titlurilor de călătorie în schimbul actelor de identitate arse în zona de incendii. Misiunea diplomatică a luat decizia de a elibera actele provizorii gratis”, a spus ambasadorul Vangheli.
Colaboratorii Ambasadei Republicii Moldova în Grecia sunt în contactat permanent cu secția de poliție din regiunea Rafina și Nea Makri, precum și cu linia de urgență deschisă de autoritățile grece. ”Am fost informați că nu sunt disponibile detalii privind victimele identificate. Ambasada este în contact permanent cu autoritățile și morga în eventualitatea identificării printre victime/cei afectați a cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat Anatol Vangheli.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reaminteşte că cetățenii Republicii Moldova, aflați în Grecia, pot solicita asistență consulară la numărul de urgență al Ambasadei +30 699 793 9458 sau pe contul Facebook al Misiunii.
Conform ultimelor date, bilanțul persoanelor decedate în rezultatul incendiilor din apropierea Atenei a ajuns la 49 de persoane, iar altele circa 160 au fost rănite.
(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)
Peste 4 400 de șoferi, documentați în zilele de odihnă pentru încălcări comise în traficul rutier
Ministrul Justiției, de Ziua Juristului: „Deschiderea, în acest an, a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pe Clusterul 1 este în mod deosebit meritul comunității juridice”
Cutremur cu magnitudinea 4,8 în zona seismică Vrancea. Seismul a fost resimțit în Republica Moldova
Ministerul Mediului anunță o ușoară îmbunătățire a situației pe râul Nistru după ploile din ultimele zile
VIDEO // Doi bărbați căutați prin INTERPOL, extrădați din Republica Moldova pentru contrabandă cu țigări și escrocherie
Copiii și tinerii din Republica Moldova pot participa la un concurs internațional de desen organizat de FAO
Un bărbat a fost condamnat la 11 ani de închisoare după ce a adus în Moldova peste 14 kg de droguri ascunse într-o butelie de gaz
CSM a lansat concurs pentru ocuparea posturilor vacante de judecător în completele specializate anticorupție
Campania „Avem un plan” va informa locuitorii din 42 de comunități despre măsurile pentru energie și climă
Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon în timp ce își încălzeau locuințele
STISC semnalează o campanie de atacuri de tip spear phishing, orientată către instituțiile guvernamentale. Autoritățile recomandă respectarea regulilor de securitate cibernetică
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor prudență maximă
Cod galben de ploi puternice. Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările
Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeamnă cetățenii să fie vigilenți
Poliția Națională va beneficia de un nou proiect de cooperare cu Germania. Inițiativa vizează fortificarea capacităților operative și de investigație
Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare
FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”
Zelenski: 28 de substații și alte obiective energetice, avariate în urma atacurilor rusești
IGP și Republica Cehă au semnat un acord pentru consolidarea expertizei digitale. Proiectul prevede dotarea cu echipamente moderne și instruiri pentru polițiști
VIDEO // Premierul Vasile Tofan îndeamnă locuitorii Găgăuziei să aleagă liber cine îi va reprezenta: „Puterea de a decide este în votul vostru”
Ministra Daniella Misail-Nichitin, întrevedere cu noul ambasador al SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter: „SUA ne-au ajutat să ne pregătim pentru actualele amenințări”
FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
FOTO // USMF „Nicolae Testemiţanu” găzduiește expoziția „Arta de a fi” – un proiect care face o incursiune în lumea persoanelor cu sindromul Down
FOTO // Oportunitățile UE pentru companiile din Moldova, discutate cu antreprenorii
Consumul de energie electrică în Moldova a scăzut cu 6,5% într-o săptămână. Stocurile de carburanți au rămas stabile
O femeie din Chișinău a rămas fără 1,37 milioane de lei după ce a fost înșelată de falși reprezentanți ai instituțiilor statului
ARMENPRESS: Armenia preia președinția COP17 pentru un mandat de doi ani
O misiune a FMI va veni la Chișinău în perioada 21–28 octombrie pentru discuții cu autoritățile
Ministerul Finanțelor lansează o nouă sesiune de subscriere la valorile mobiliare de stat cu dobânzi de până la 8,05%
VIDEO // Peste 12 000 de persoane, care activau fără un contract oficial, identificate de inspectorii muncii. Ministra Natalia Plugaru: „Vom continua să promovăm munca legală”