Meteorologii au prognozat în prima decadă din august vreme caldă, fără ploi
Chişinău, 3 aug. /MOLDPRES/. Începutul ultimei luni de vară este caracterizat de temperaturi în jur de 30 de grade Celsius şi cer variabil, în special fără precipitaţii, transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), sfârşitul acestei săptămâni va fi determinat de valori termice caniculare, cu maxime pe întreg teritoriul ţării de 31-33 grade Celsius, ziua. Noaptea, vom avea temperaturi de 15-21 grade Celsius, cel mai răcoare fiind, tradițional, în nordul ţării.
La începutul săptămânii următoare, indicatoarele termometrelor vor coborî cu un grad-două şi, pe alocuri, sunt posibile ploi de scurtă durată, cu descărcări electrice. Începând de miercuri, ploi nu se prevăd, iar în medie pe ţară se aşteaptă temperaturi în jur de 30 de grade Celsius.
Numele popular al lunii august este Gustar, apropiat în mod automat de verbul a gusta, venind de la faptul că acum se coc cele mai multe fructe şi legume care se gustă, se mănâncă. Prin acest nume se face referire şi la apropierea toamnei.
Conform specialiştilor SHS, în luna august temperatura medie lunară a aerului variază pe teritoriul Republicii Moldova de la +19ºC, la nord, până la +21ºC, la sud. Cea mai rece lună august pentru toată perioada de măsurători instrumentale a fost în anul 1976, când temperatura medie lunară a aerului s-a încadrat între +15,3ºC (Briceni) şi +17,8ºC (Tiraspol, Comrat). Cea mai caldă lună august a fost în anii 1946, 1992 şi 2015, când temperatura medie lunară a aerului a oscilat în teritoriu între +22,9ºC (Briceni) şi +25,7ºC (Comrat).
(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)
CNAS a acumulat venituri de 38,7 miliarde de lei în nouă luni, dar cheltuielile au fost mai mari
DOC // Monitorul Oficial a publicat hotărârea privind modernizarea a 25 de instituții de învățământ profesional tehnic
DOC // Un nou magistrat la Judecătoria Strășeni. Decretul de numire a lui Vadim Gribincea a fost publicat în Monitorul Oficial
Monede și lingouri din aur, depistate în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău
Patru drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea trecută
Agenda evenimentelor, vineri, 16 octombrie
Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Temperaturile vor ajunge până la +15°C
Opt companii din țară vor beneficia de granturi pentru amenajarea spațiilor prietenoase familiei și copiilor
FOTO // Cabinetele serviciului ftiziopneumologic din cadrul Centrului de Sănătate Cantemir au fost renovate
Comisia de evaluare a procurorilor: „Hotărârea CC produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior pe baza normelor contestate”
La Chișinău a fost lansat Moldova AI Hub. Peste 100 de specialiști și reprezentanți ai instituțiilor publice au participat la eveniment
Academia „Ștefan cel Mare” a oferit angajaților poliției manuale de specialitate pentru formarea profesională
Un militar riscă până la șapte ani de închisoare după ce a împușcat din imprudență un coleg
APL-urile pot obține până la 300.000 de lei pentru înființarea centrelor de tineret
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
Percheziții la Ștefan Vodă. Polițiștii au depistat două arme și 73 de cartușe la domiciliul unui bărbat
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Ministerul Sănătății și OMS își consolidează cooperarea pentru menținerea serviciilor medicale în situații de urgență
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor