Arhivele folclorice ale AȘM au fost conservate și digitalizate cu suportul Marii Britanii
Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Mii de creaţii folclorice culese de către colaboratorii Academiei de Științe a Moldovei și aflate în gestiunea Institutului Patrimoniului Cultural şi Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, au fost digitalizate şi conservate în 2018 în cadrul unui proiect care a beneficiat de finanţare britanică. Rezultatele proiectului au fost prezentate astăzi, într-o conferinţă desfăşurată la Academia de Ştiinţe a Moldovei, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, doctorul habilitat, muzicologul Victor Ghilaș, directorul Institutului Patrimoniului Cultural, directorul proiectului, a menționat că prin grantul ”Salvarea materialului de arhivă folclorică păstrat în Chișinău, R. Moldova”, câştigat de el și administrat de Asociaţia Eurocentrica din Bucureşti, a fost digitalizată şi urmează să fie făcută accesibilă online o parte importantă a arhivei folclorice literare și muzicale culese în satele moldoveneşti de Filiala Moldovenească a Academiei de Ştiinţe a URSS, în perioada 1946-1990. Grantul este oferit de British Library, cu sprijinul Fondului Caritabil Arcadia, în cadrul Endangered Archives Programme, care are ca scop facilitarea cercetării ştiinţifice prin identificarea şi conservarea materialului de arhivă privind societăţile preindustriale din întreaga lume, aflat în risc de deteriorare.
Potrivit sursei citate, materialul digitalizat este constituit din 450 de volume de însemnări în scris şi înregistrări pe circa 500 benzi magnetice ale unor cântece populare, colinde, basme şi multor alte creaţii folclorice, culese pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova, dar şi pe teritoriul învecinat al Ucrainei, în perioada sovietică, conservat în condiţii precare până la derularea proiectului din cauza finanţării reduse a domeniului cultural. În scurt timp, el va putea fi consultat integral, în scopuri non-comerciale, cu respectarea normelor legale în vigoare, pe site-ul dedicat proiectului (http://folkloricarchival.asm.md/) şi pe secţiunea specială de pe site-ul British Library (https://eap.bl.uk/).
La rândul său, doctorul în filologie Ludmila Șimanschi, membru al echipei proiectului, a afirmat că pentru prima dată a fost creat un registru amplu despre materialul folcloric literar din perioada 1945-1990, cules în R. Moldova, Ucraina și Caucaz. Cel mai vechi material folcloric este un caiet de balade culese de către scriitorul George Meniuc în 1945. În context, doctorul în filologie Mariana Cocieru, care a gestionat materialul sonor, în special cel muzical, a spus că acesta a fost cules începând cu anul 1959, când au apărut la noi primele magnetofoane.
În cadrul conferinței, Bogdan Șandric, directorul adjunct al Institutului Național al Patrimoniului din România, consultant al proiectului, a subliniat că acesta a fost realizat cu succes și s-a încheiat în termen util.
Proiectul ”Salvarea materialului de arhivă folclorică păstrat în Chișinău, R. Moldova” a fost inițiat la 15 ianuarie 2018 și a durat un an. Costul proiectului este de 34200 lire sterline.
Teatrul Național „Mihai Eminescu” va efectua un turneu în Grecia
PREMIERĂ // Experiențele supraviețuitoarelor violenței, aduse pe scena Teatrului „Luceafărul”
VIDEO // Voucherul cultural pentru tineri va ajunge la 2.000 de lei și va putea fi folosit pentru sport
Republica Moldova și Israel discută noi proiecte de cooperare culturală
FOTO // Vestigii ale culturii Cucuteni–Trypillia, expuse la Muzeul Național de Istorie
Ambasadorul României la Chișinău a discutat cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan despre spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”. „Povestea lor este o lecție despre curaj, libertate și identitate”
Teatrul „Alexie Mateevici” pornește într-un turneu în Italia cu spectacolul „Jubileul”
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Păcală, Tândală și Făt-Frumos prind chip în măștile lui Grigore Stamati
FOTO // Rolul lecturii în societatea contemporană, discutat la Biblioteca Națională
FOTO // Elevii Școlii de Arte din Varnița au descoperit limbile europene prin muzică
FOTO // „CLARA – Artă pentru prevenție”, o expoziție despre sănătate, corp și importanța prevenției
FOTO // La Cahul a avut loc prima ediție a Festivalului „Bat inimi de Fanfară”
FOTO // Lumina și culorile Moldovei, în prima expoziție a artistei ucrainene Hanna Kozeletska
Documentar despre migrația evreiască și destinul unor familii din Moldova, prezentat la Chișinău
Echipa Națională de Robotică este câștigătoarea campionatului FIRST Global Challenge 2026 din Republica Coreea
Programul EcoVoucher. Peste 3 300 de familii au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente eficiente energetic
VIDEO // Președinta Maia Sandu: „Agenda noastră internă presupune pregătirea R. Moldova pentru semnarea tratatului de aderare la UE către sfârșitul anului 2028”
R. Moldova marchează Ziua mondială a sănătății mintale. Specialiștii evidențiază importanța prevenirii și a facilitării accesului la servicii
Opt oameni au decedat în urma loviturilor rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei
Rezerviștii Forțelor Armate au încheiat exercițiile de instruire la Bălți
VIDEO // Percheziții într-o cauză penală ce vizează o rețea de call-centre. Mai multe persoane au fost reținute
Pompierii recomandă verificarea sobelor înainte de sezonul de încălzire, pentru a preveni incendiile
Sportivul Maxim Caraion a cucerit din nou medalia de aur la World Skate Games 2026
Nicu Popescu: „O Uniune Europeană mai funcțională și extinsă, din care să facă parte și Republica Moldova, este în beneficiul tuturor”
Tații trebuie să depună e-cererea pentru a primi indemnizația paternală. CNAS explică procedura de solicitare a plății
Meteorologii prognozează vreme caldă în zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +27°C
Speakerul Igor Grosu: „Modernizarea Armatei Naționale și adaptarea capacităților de apărare la noile realități de securitate impun actualizarea documentelor strategice”
IGP a înregistrat două cazuri noi de escrocherii. O femeie din Chișinău a transmis unui curier 25 000 de euro
Un băiat de 13 ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Poliția cere ajutorul cetățenilor
Președinta Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională