ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Jucătorul de tenis de masă Vladislav Ursu a câștigat două titluri la un turneu din Spania

11:43 | 08.05.2019 Categorie: Sport

Chişinău, 8 mai. /MOLDPRES/. Jucătorul moldovean Vladislav Ursu a câștigat două titluri supreme la turneul internațional la tenis de masă din seria ITTF Circuit (juniori), desfășurat la Platja d'Aro (Spania), informează MOLDPRES.

El a învins în concursul individual și la dublu masculin evoluând în pereche cu brazilianul Guilherme Teodoro.

La individual, calea sa spre prima treaptă a podiumului de premiere a fost următoare: în primul meci disputat l-a învins pe Dario Arce (Mexic, 4-0), apoi - pe Nikita Moșkov (Rusia) cu scorul 4-3. Asta după ce inițial a condus cu 3-0. Apoi i-a devansat, în ordine, pe Huang Yan Cheng (Taipei, 4-0) și în finală pe Carlo Rossi (Italia, 4-0).

În finala de dublu mixt, Vlad Ursu și Guilherme Teodoro i-au întrecut pe Csaba Andras și Oliver Bot (Ungaria) cu scorul 4-0. ”Este, desigur, o mare bucurie pentru mine”, a declarat tatăl jucătorului, Serghei, care se antrenează regulat la sala specializată de tenis de masă a Universității de Stat din Moldova și a insistat ca Vladislav să practice acest gen de sport.

Vladislav Ursu este campion național de seniori (2018), participant la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires, fiind pregătit de antrenorul Vladimir Semipeadnâi. De câțiva ani este legitimat la un club din Germania. La startul turneului din Spania a fost poziționat, conform ratingului, pe treapta a treia la tragerea la sorți.

img19003538

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!