Japonia a testat un tren de mare viteză capabil să ajungă la 360 km/h
Tokyo, 16 mai. /MOLDPRES/. Un prototip al următoarei generaţii de trenuri de mare viteză Shinkansen a fost testat joi în prezenţa presei şi a atins 320 de kilometri pe oră, viteza maximă pentru actualele modele Shinkansen, transmite AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Purtând numele de cod ALFA-X, trenul cu zece vagoane şi un "nas" foarte lung, cu o formă aerodinamică, va deveni cel mai rapid tren de mare viteză din lume, capabil să atingă 360 km/h atunci când va intra în exploatare, în primăvara anului 2031, a informat compania feroviară East Japan Railway.
Producţia acestui prim exemplar de tren de mare viteză a fost finalizată luna aceasta la un cost de 10 miliarde yeni (80 milioane euro). Testele au început săptămâna trecută, însă testul care s-a derulat joi între Sendai şi Morioka, două oraşe din nordul Japoniei, a fost primul la care a avut acces şi media.
"Testul de astăzi s-a derulat cu succes, fiind atinsă o viteză de 320 km/h. Vom continua să testăm trenul timp de aproximativ trei ani", a declarat un purtător de cuvânt al East Japan Railway.
Comparativ, TGV-ul francez a atins în 1981, când a fost lansat, o viteză de 260 km/h, iar în prezent are o viteză comercială maximă de 320 km/h.
Intrarea în serviciu a modelului ALFA-X nu este prevăzută a avea loc înainte de 2031, când liniile Shinkansen vor fi prelungite până la Sapporo, capitala insulei Hokkaido.
Shinkansen, pionierul mondial în domeniul transportului feroviar ultra-rapid, a luat naştere în 1964, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Tokyo. În prezent, aceste trenuri transportă zilnic sute de mii de pasageri cu o punctualitate aproape perfectă. Aceste trenuri se caracterizează printr-o securitate maximă, nefiind înregistrat niciun accident grav în cei peste 50 de ani de existenţă.
În paralel, Japonia testează şi un tren cu levitaţie electromagnetică - 'maglev' - care, cu ocazia unui test derulat în 2015, a atins viteza de 603 kilometri pe oră, un record mondial, potrivit companiei Central Japan Railways. Acest tren ar urma să transporte pasageri în 2027 între Tokyo (est) şi Nagoya (centru). Atunci ar urma să ruleze la viteze de 500 km/h pentru a acoperi distanţa de 286 kilometri în 40 de minute. Costul total al întregului proiect 'maglev' este evaluat la peste 9.000 de miliarde de yeni (peste 70 de miliarde de euro).
Dronele ucrainene au atacat portul rusesc Ust-Luga de la Marea Baltică
Bulgaria și România propun un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră
Europenii și americanii și-au reafirmat la Abu Dhabi angajamentul pentru o securitate europeană puternică
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 17,44% până la ora 18:00
Peste 43 500 de cetățeni au participat, până la ora 18:00, la alegerile din UTA Găgăuzia
VIDEO // Alegători transportați cu automobile și microbuze către secțiile de votare din UTA Găgăuzia. IGP investighează cazurile
Președinta CEC, Angelica Caraman: „Pragul de validare a alegerilor a fost depășit în 29 din cele 35 de circumscripții electorale din UTA Găgăuzia”
Ucraina anunță că a lovit o rafinărie de petrol și o uzină de armament din Rusia
Peste 170 de alegători au participat la scrutinul organizat în satul Novosiolovca, până la ora 15:00
Alegeri în UTA Găgăuzia. Circa 25% dintre votanți și-au exercitat dreptul până la ora 15:00
CEC avertizează asupra riscului apariției informațiilor false în ziua alegerilor regionale. Cetățenii, îndemnați să consulte sursele oficiale
FOTO // Studenții și profesorii Academiei „Ștefan cel Mare” s-au alăturat campaniei de donare de sânge
Promo-LEX a constatat 27 de incidente la alegerile din UTA Găgăuzia. Misiunea semnalează cazuri de agitație electorală, prezența persoanelor neautorizate și încălcarea secretului votului
Circa 120 de cetățeni au votat, până la ora 12:00, la alegerile repetate organizate în satul Novosiolovca, raionul Taraclia
Alegeri în UTA Găgăuzia. Peste 14% din votanți s-au prezentat la urne până la ora 12:00
Operațiunea „Pietonul”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere pe întreg teritoriul țării
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00
Peste 2 800 de alegători au votat în UTA Găgăuzia până la ora 09:00. Scrutinul se desfășoară fără incidente
Alertă falsă de incendiu la Aeroportul Chișinău. Activitatea aerogării se desfășoară în regim normal