ro

 

Societate
04 Septembrie, 2026 / 06:31
/ 08 August, 2019

Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a anunţat concurs pentru funcţia de rector

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 8 aug. /MOLDPRES/. Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a lansat joi, 8 august, concursul pentru ocuparea postului de rector, comunică MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, şeful Departamentului comunicare şi relaţii publice al USMF „Nicolae Testemițanu”, Silvia Ciubrei, a menţionat că concursul a fost lansat conform procedurilor cu două luni înainte de expirarea mandatului actualului rector Ion Ababii. La concurs pot participa persoanele care deţin experienţă, inclusiv academică (titlu științific sau ştiinţifico-didactic în domeniul respectiv), au capacităţi manageriale și nu au fost membri ai vreunui partid politic în ultimii cinci ani.

Dosarul va conține obligatoriu următoarele documente: scrisoarea de intenție; curriculum vitae (format Europass); copia buletinului de identitate; copiile actelor de studii, ale diplomelor referitoare la titlurile științifice şi ştiinţifico-didactice; documente doveditoare privind experiența în învățământul superior şi în cercetare, alte documente care atestă activitatea profesională, managerială şi științifică a candidatului;  programul de activitate; declarația pe proprie răspundere privind lipsa de încălcări precum şi lipsa de antecedente penale.

Data limită de depunere a dosarelor este 29 august 2019. Dosarele pot fi depuse personal, prin e-mail sau prin poștă.

Ion Ababii are 75 de ani şi a deţinut funcţia de rector al USMF „Nicolae Testemițanu” în mai multe rânduri, între anii 1994-2005, ulterior fiind numit ministru al Sănătăţii. Din 2008 și până în prezent exercită funcția de rector al Universității de Medicină.


 
Ultimele Știri
/ Acum 19 ore

Igor Grosu, de Ziua Armatei Naționale: „Armata Națională este un simbol al apărării păcii”

/ Acum 20 ore

VIDEO // Premierul Vasile Tofan anunță măsuri urgente după cazul tragic de la Măgdăcești: „Vom acționa pentru a reduce riscul ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple”

/ Acum 20 ore

Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale desfășoară concursul de admitere la studii superioare de doctorat. Actele pot fi depuse până pe 4 septembrie

/ Acum 20 ore

Un bărbat de 62 de ani, salvat dintr-un incendiu la Bălți după ce un adolescent a alertat pompierii

/ Acum 20 ore

FOTO // Apă la robinet și drum asfaltat pentru locuitorii din Săseni, Călăraşi, datorită investițiilor guvernamentale

/ Acum 22 ore

VIDEO // Armata Naţională împlinește 35 de ani de la înființare. Ministrul Anatolie Nosatîi: „Misiunea noastră rămâne aceeași - să protejăm pacea”

/ Acum 22 ore

Cum protejăm copiii în mediul digital? Președinta Maia Sandu și Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, participă la o conferință internațională la Chișinău

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, joi, 3 septembrie

/ Acum 1 zi

Toamna începe cu temperaturi de vară. Maxime de până la +30°C în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

Viorel Cernăuțeanu a anunțat cronologia crimei de la Măgdăcești și a precizat că ancheta va stabili dacă au fost admise acțiuni ce pot fi calificate drept neglijență

/ Acum 1 zi

CSM scoate la concurs funcțiile vacante de judecător de la CSJ și curțile de apel

/ Acum 1 zi

IGP a înregistrat noi cazuri de escrocherie. Victimele, prejudiciate cu peste 1,6 milioane de lei

/ Acum 1 zi

CSM a distribuit 18 posturi noi de judecător în 11 instanțe din țară

/ Acum 1 zi

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, cere verificarea tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor