ro

 

Societate
18 Octombrie, 2026 / 22:36
/ 22 August, 2019

Perioada de admitere în învățământul profesional tehnic ar putea fi extinsă

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Perioada de admitere în instituțiile de învățământ profesional tehnic ar putea fi extinsă. Propunerea a fost enunțată de directori ai acestor instituții, la o ședință organizată joi, 22 august, de Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, informează MOLDPRES.

Astfel, participanții la ședință au propus ca elevii să poată fi înmatriculați la studii și după 1 septembrie, fiind propus ca termenul limită în acest sens să fie data de 1 octombrie, atunci când instituțiile prezintă rapoartele finale privind admiterea. Responsabilii urmează să examineze propunerea și să analizeze posibilitățile de implementare a acesteia.

Totodată, directorii instituțiilor de învățământ au propus creșterea numărului de locuri cu finanțare bugetară în școlile profesionale și colegii. Pe de altă parte, a fost accentuată însă problema că tinerii care își fac studiile la buget nu semnează nici un contract care i-ar obliga ca după absolvire să se angajeze în câmpul muncii pentru o anumită perioadă de timp conform specialității.

În acest sens, președintele Comisiei, Adrian Lebedinschi, a specificat că este nevoie de o modificare a legislației în domeniu. „În ceea ce privește copiii studiile cărora sunt finanțate din buget, probabil că în acest an o să avem unele reforme importante, pentru că fiecare dintre acești copii trebuie să aibă un contract semnat și elevul trebuie să își onoreze obligația față de stat, întrucât statul este cel care își asumă cheltuielile de studii. S-a demonstrat în practică că, de exemplu, instituțiile superioare de învățământ, nu încheiau contracte cu studenții, statul a cheltuit sume enorme de bani și ulterior studenții nu s-au implicat în activitățile pe care urmau să le facă, dar au plecat să activeze în alte domenii sau chiar peste hotarele țării”, a precizat Lebedinschi.

La ședință s-a mai discutat despre salariile profesorilor, crearea condițiilor de studii pentru tinerii cu necesități speciale și importanța pregătirii cadrelor pentru specialitățile care sunt cele mai solicitate pe piața muncii. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina

/ Acum 2 zile

Guvernul infirmă „manipulările” privind amenajarea unei uzine de drone la Chișinău: „În prezent nu sunt analizate opțiuni de amplasare a unor fabrici cu scop militar”

/ Acum 2 zile

R. Moldova s-a asociat Centrului European pentru Reziliență Democratică. Statele europene își coordonează eforturile în contracararea amenințărilor

/ Acum 2 zile

O femeie din capitală, prejudiciată cu 2,4 milioane de lei după ce ar fi beneficiat de servicii de vrăjitorie

/ Acum 2 zile

Agenţia „Moldsilva” dezminte informațiile că 200 de milioane de euro pentru împădurire ar fi fost cheltuiți pe plantații nereușite

/ Acum 2 zile

Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale: Numărul încălcărilor spațiului aerian al Republicii Moldova a ajuns la 100

/ Acum 2 zile

VIDEO // Un tânăr, cercetat pentru sustragerea plăcuțelor de înmatriculare de la automobile. Ar fi intenționat să ceară bani pentru restituirea lor

/ Acum 2 zile

Trei cazuri de escrocherie telefonică. O femeie din capitală, prejudiciată cu peste 2 milioane de lei

/ Acum 2 zile

VIDEO // Republica Moldova a asigurat 240.000 de doze de vaccin antigripal pentru sezonul rece

/ Acum 2 zile

Trei judecători din completele specializate anticorupție vor fi audiați săptămâna viitoare

/ Acum 2 zile

CNAS a acumulat venituri de 38,7 miliarde de lei în nouă luni, dar cheltuielile au fost mai mari

/ Acum 2 zile

DOC // Monitorul Oficial a publicat hotărârea privind modernizarea a 25 de instituții de învățământ profesional tehnic

/ Acum 2 zile

DOC // Un nou magistrat la Judecătoria Strășeni. Decretul de numire a lui Vadim Gribincea a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

Monede și lingouri din aur, depistate în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău