ro

 

Societate
27 Octombrie, 2026 / 12:09
/ 31 Ianuarie, 2020

Autorităţile R. Moldova au luat act de decizia OMS de a anunţa starea de urgență internațională

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 31 ian. /MOLDPRES/. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova a luat act de decizia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a declara stare de urgență internațională în legătură cu răspândirea coronaviruslui din oraşul chinez Wuhan, comunică MOLDPRES.

Într-un comunicat plasat pe pagina instituţiei, este publicată decizia Comitetului de Urgență a OMS din 30 ianuarie 2020, privind izbucnirea de coronavirus 2019-nCoV din China prin care a fost declarată la nivel mondial urgență de sănătate publică de interes internațional, dar fără restricții de deplasare și comerț.

Tot ieri, 30 ianuarie, OMS a făcut apel către toate țările și guvernele să fie pregătite să facă față cazurilor de coronavirus și să-și reexamineze planurile privind situațiile de urgență.

OMS definește o urgență de sănătate publică de interes internațional ca „un eveniment extraordinar”, care constituie un „risc pentru sănătatea publică pentru alte state prin răspândirea internațională a bolii” și care „necesită un răspuns coordonat la nivel global".

Conform legislaţiei internaţionale, declararea stării de urgență duce la măsuri mult mai stricte în domeniul sănătății, la o creștere a finanțării în domeniul medical și la alocarea unor resurse suplimentare pentru prevenirea răspândirii bolii.

De asemenea, o astfel de decizie ar putea determina statele lumii să impună restricții asupra comerțului și libertății de mișcare a populației, cu toate că OMS de obicei face tot posibilul pentru a evita restricțiile impuse comerțului. Totodată, autoritățile naționale ar putea introduce măsuri suplimentare de scanare în aeroporturi și în alte spații publice pentru monitorizarea stării de sănătate a populației.

Recomandările impuse de OMS sunt temporare și vor fi revizuite din trei în trei luni.

Din 2009 până în prezent OMS a declarat stare de urgenţă de cinci ori: în 2009 din cauza pandemiei de gripă porcină, epidemia de poliomielită din 2014, cea de Ebola din Africa de Vest din 2014, epidemia de Zika din 2015-2016 și cea de Ebola din 2018.

Conform datelor prezentate de autorităţile din China, numai joi, 30 ianuarie, din cauza virusului din Wuhan au murit 42 de persoane, astfel că numărul total al deceselor s-a ridicat la 213.


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

FOTO // Braconaj piscicol pe râul Prut cu prejudiciu estimat la 63.500 de lei

/ Acum 21 ore

Republica Moldova își va promova oferta turistică la expoziția internațională WTM London 2026

/ Acum 22 ore

VIDEO // Trei tineri au fost arestați după ce au jefuit un bărbat de 68 de ani

/ Acum 22 ore

FOTO // Festivalul Roadelor a celebrat munca agricultorilor și tradițiile satului la Ciocîlteni

/ Acum 22 ore

VIDEO // Doi bărbați, reținuți într-un dosar de escrocherie cu automobile importate din China

/ Acum 22 ore

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Mitropolitul Vladimir au discutat despre valorile spirituale și unitatea societății

/ Acum 23 ore

Ministerul Educației introduce instruiri obligatorii pentru prevenirea plagiatului și fraudelor în universități

/ Acum 23 ore

Un biciclist a murit după ce a fost lovit de o mașină pe bulevardul Dacia din Chișinău

/ Acum 1 zi

VIDEO // Două autospeciale noi vor facilita colectarea sângelui în mai multe comunități. Ministerul Sănătății a alocat 4,8 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Serviciile online pentru depunerea și emiterea actelor permisive au fost restabilite după incidentele cibernetice

/ Acum 1 zi

VIDEO // Peste cinci milioane de euro vor fi investiți în modernizarea Liceului Republican cu Profil Sportiv din Chișinău

/ Acum 1 zi

Incidentele cibernetice afectează accesul la unele servicii electronice ale MAI

/ Acum 1 zi

Peste 4.000 de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de polițiști în weekend

/ Acum 1 zi

Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină la Sângera