ro

 

Economie
13 Septembrie, 2026 / 18:26
/ 29 Aprilie, 2020

Companii din ţară s-au reprofilat și produc echipamente de protecție pentru sistemul medical

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Mai multe companii din sectorul automotive au decis să-și reprofileze activitatea, în contextul pandemiei, şi au trecut de la producerea huselor pentru transportul auto la confecționare de echipamente de protecție, măști, combinezoane, botoşi şi viziere. Procesul a fost discutat miercuri în cadrul unei videoconferințe, cu participarea ministrului Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, și a unei echipe de experți internaţionali, transmite MOLDPRES.

Prima companie care a reușit să se reprofileze a fost „Confezioni Andrea MDV SRL” din municipiul Soroca. Fabrica cu capital italian numără peste opt sute de angajați și deține un parc complex de echipament de producție. În perioada de carantină, compania a reușit să producă zilnic peste 5 700 de combinezoane pentru instituțiile medicale din țară și să securizeze peste 320 de locuri de muncă. Capacitatea fabricii este de circa 30 de mii de combinezoane de protecție.

O altă companie care a acceptat provocarea de a produce echipamente de protecție este  „APM Automotive Protection SRL” din orașul Briceni. Compania cu capital slovac-german angajează peste 280 de persoane, și produce săptămânal peste 3 000 de combinezoane, securizând 40 de locuri de muncă. La fel, întreprinderea   „ConTeyor SRL” cu capital polonez, din raionul Căușeni, specializată în producerea huselor pentru containere folosite la transportarea pieselor auto și-a modificat linia de producție. În prezent compania confecţionează viziere și măști de protecție.

Potrivit ministrului Economiei, o astfel de reprofilare a activității este binevenită atât pentru investitori, cât și pentru instituțiile medicale din țara noastră. „Aprovizionarea cu materiale sanitare este esențială în această perioadă. Încurajăm și susținem companiile care contribuie la completarea necesarului cu echipamente de protecție”, a menționat Sergiu Railean.

În condiţiile de criză pandemică, provocată de COVID-19, Ministerul Economiei şi Infrastructurii este susţinut în cadrul proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova pe politici economice”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Linia feroviară Iași–Ungheni va fi reabilitată și electrificată. CFM anunță achiziția serviciilor

/ Acum 3 zile

Calea Ferată din Moldova pregătește noi investiții pentru consolidarea conexiunii feroviare spre Portul Giurgiulești

/ Acum 3 zile

Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, prezentat în Parlament. Ministra Victoria Belous: „Susținem munca, încurajăm investițiile și taxăm viciile”

/ Acum 3 zile

Energocom a achiziționat gaze naturale pentru luna august la un preț de 57,80 euro/MWh

/ Acum 3 zile

FOTO // Un sistem de irigare pentru 87 de hectare este construit în satul Plop din raionul Dondușeni

/ Acum 3 zile

DOC // Republica Moldova pregătește sectorul aerian național pentru aplicarea cerințelor privind Cerul unic european

/ Acum 3 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade

/ Acum 4 zile

Ministerul Agriculturii anunță finanțări de două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor prin programele IFAD

/ Acum 4 zile

Scutiri mai mari, TVA revizuit și accize noi: proiectul politicii fiscale pentru 2027 ajunge în Parlament

/ Acum 4 zile

Peste patru kilometri de trotuare vor fi construite pe trasee naţionale în Briceni, Drochia, Ocnița și Șoldănești

/ Acum 4 zile

Administrația Drumurilor amplifică măsurile pentru siguranța rutieră, cu investiții în treceri supraînălțate, sensuri giratorii și semafoare inteligente

/ Acum 4 zile

Programul de ajutor pentru sezonul rece, în etapa finală de definitivare. Premierul Vasile Tofan: „Încercăm să ajutăm cât mai mulți cetățeni”

/ Acum 4 zile

Guvernul propune o serie măsuri pentru pregătirea de următorul sezon rece

/ Acum 4 zile

Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată și transformată în societate pe acțiuni