Peste 94% din lucrările programului “Drumuri Bune pentru Moldova 2020” au fost finalizate
Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. În 16 raioane au fost finalizate lucrările de reparație și întreținere periodică din cadrul programului “Drumuri Bune pentru Moldova 2020”, transmite MOLDPRES.
Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), în raioanele Anenii Noi, Fălești, Nisporeni, Orhei, Sângerei, Basarabeasca, Dubăsari, Rezina, Ștefan Vodă, Strășeni, Șoldănești, Ocnița, Telenești, Călărași, Briceni și Criuleni lucrările de reparație au fost încheiate integral.
„Până în prezent, pentru reparația drumurilor din cadrul programului au fost cheltuiți peste 1,062 miliarde de lei cu un progres al lucrărilor de peste 94%. Pentru realizarea programului, din bugetul de stat au fost alocați 1,125 miliarde de lei”, indică ASD.
Din cei circa 907 km de drum prevăzuți spre reparare, lucrările asupra peste 825 km de drum au fost executate. „Astfel, au fost reparați peste 296 km de drum cu îmbrăcăminte din beton asfaltic, iar peste 529 km de drum au fost reparați cu îmbrăcăminte rutieră din pietriș”, conform Administrației de Stat a Drumurilor.
foto: ASD
GALERIE FOTO // MOLDAGROTECH și FARMER 2026 au reunit la Moldexpo producători și furnizori de tehnologii agricole
VIDEO // Prim-ministrul anunță simplificări pentru micii producători alimentari. Activitatea ar putea începe printr-o simplă notificare la ANSA
FOTO // Podul temporar de la Cosăuți, care va lega Republica Moldova de Ucraina, ar urma să fie deschis până la sfârșitul anului
Leul moldovenesc se apreciază ușor față de principalele valute de referință
Republica Moldova participă pentru prima dată la concursul mondial al somelierilor
VIDEO // Centrul Moldexpo îşi propune să devină Moldova Expo Park, un hub regional de business, agrement şi cazare
Linia electrică Strășeni–Gutinaș, în centrul discuțiilor dintre ministrul Energiei și noul ambasador al SUA
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Ministrul Energiei dă asigurări: Stocurile de gaze pentru iarnă sunt constituite, iar compensațiile pentru consumatori vor continua
Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice
ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane
FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni
AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială
Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente
Incident grav la o bază militară din Canada: mai mulți morți și răniți, după izbucnirea unui incendiu
O dronă a căzut în grădina unui locuitor din Otaci. Aparatul nu avea încărcătură explozivă
Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal frontiera Republicii Moldova în timpul unei operațiuni de reținere
Premierul Vasile Tofan, în vizită la fabrici din Fălești și Ungheni: „Industria din Moldova poate concura în Europa prin calitate”
UPDATE // Trafic fluidizat la PTF Sculeni, traversarea frontierei se desfășoară în regim normal
Președinta Maia Sandu, la Forumul Național al Minorităților Etnice: „Putem fi mândri de identitatea și tradițiile noastre și, în același timp, să iubim Republica Moldova”
Trei destinații turistice din Republica Moldova, descoperite de agenții de turism și jurnaliști din România
Câștigătorii concursului „Noutatea Anului – 2026”, premiați în cadrul expozițiilor MOLDAGROTECH și FARMER
Noi detalii despre drona care a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
Ziua Națională a Spaniei, sărbătorită la Chișinău: „Moldova este un viitor partener cu care dorim să împărtășim proiectul european”
FOTO // Electrocasnice nedeclarate, în valoare de 270.000 de lei, depistate la vama Sculeni
Rusia a atacat cu rachete Zaporojie și Krivoi Rog: cinci persoane au fost rănite, inclusiv un copil
FOTO // Mitropolitul Basarabiei a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, la o întrevedere cu ambasadoarea UE
România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la finalul conferinței de la Roma: „M-am convins din nou că R. Moldova are sprijinul necesar în drumul său spre marea familie europeană”
Sportivii moldoveni Andrei Puțuntică și Vladislav Ursu au cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene de tenis de masă