Interpretul de muzică ușoară și populară Alexandru Lozanciuc își sărbătorește cea de-a 70-a aniversare
Chişinău, 27 dec. /MOLDPRES/. Cunoscutul cântăreț de muzică ușoară și populară Alexandru Lozanciuc, Artist al Poporului, a împlinit astăzi 70 de ani și 45 de activitate, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, cântărețul a spus că-și va sărbători ziua de naștere în sânul familiei, împreună cu prietenii. ”Dimineață vor veni colindătorii. Seara, la ora 18.00, va fi transmis un concert aniversar la un post privat de televiziune, iar la 22.50 – un spectacol de sărbătoare la postul public de televiziune. Vor fi interpretate și piese compuse de mine. Am scris textele și muzica la circa 300 de piese, care sunt interpretate astăzi în limbile română, franceză, rusă și ucraineană în Europa și Asia”, a precizat cunoscutul cântăreț.
Alexandru Lozanciuc s-a născut la 27 decembrie 1950 în satul Ghica Vodă (astăzi – Miciurin), raionul Drochia. În anii 1972-1976 și-a făcut studiile la Școala medie de muzică ”Ștefan Neaga” (astăzi – Colegiul de muzică ”Ștefan Neaga”) cu Galina Sandu (canto), iar în 1975-1981 – la Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău, specialitatea cântăreț de operă, cu Tamara Ciobanu.
În anii 1981-1992 a fost solist al Orchestrei de muzică populară „Folclor”, apoi al Orchestrei de estradă a Companiei „Teleradio-Moldova”. În 1989 s-a lansat cu numeroase piese de muzică ușoară care au devenit șlagăre. Timp de trei decenii a înregistrat 14 discuri cu cele mai frumoase melodii, multe inspirate din folclor - „Vine mama la fecior”, „Viața omului”, „La nunta moldovenească”, „Rugă”, „Bună ziua, mamă, tată”, „O melodie de noroc”, „Nunta de argint”.
A semnat și lucrarea „Taina destinului”, un roman autobiografic în două volume, dedicat memoriei Tamarei Ciobanu (Chişinău, 1997), iar în 2010 a editat placheta de versuri „Megaplan din viața mea: cântecul şi dragostea”. De asemenea, a compus piese pentru Ionel Istrati (”Numai, numai”), Mariana Șura (”Mama”, ”Evelina” și ”Roze, roze”) și alți interpreți.
De-a lungul anilor, Alexandru Lozanciuc a susținut numeroase turnee internaționale în Japonia, SUA și Europa. Este laureat al Festivalului Internațional de la Berlin (1976) și al Concursului de muzică ușoară de la Soci (1982). A cântat piese pe versurile lui Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Iulian Filip, Simion Ghimpu ș.a. Este membru al Uniunii Muzicienilor din R. Moldova. În 1990 i-a fost conferit titlul ”Artist Emerit”, iar în 2009 – cel de ”Artist al Poporului”. În 2000 a fost decorat cu „Ordinul Republicii”.
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă
Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal
FOTO // „Satul European”: investiție de peste 7 milioane de lei în muzeul din Taraclia
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica din Piatra, între istorie și renaștere: mormintele familiei Lazo și icoanele salvate în perioada sovietică
Patrimoniul vitivinicol și tradițiile alimentare, reflectate într-o expoziție deschisă la Muzeul de Istorie
FOTO // Emil Loteanu, omagiat printr-o expoziție cu circa 100 de documente la Biblioteca Națională
FOTO // Chișinăul de odinioară: povești și tradiții mai puțin cunoscute ale capitalei
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C