Declarația persoanei fizice pentru impozitul pe venit poate fi depusă până la 30 aprilie
Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunţat că persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2020 urmează să o facă până la 30 aprilie inclusiv a anului curent, transmite MOLDPRES.
Potrivit instituției, a fost asigurată procesarea datelor aferente Notelor de informare (Forma IALS18) pentru veniturile realizate de persoanele fizice în perioada anului 2020. „Declarația cu privire la impozitul pe venit poate fi depusă de către contribuabili prin următoarele metode: în format electronic, prin intermediul serviciului „Declarație electronică”, serviciu care permite previzualizarea, modificarea și transmiterea Declarației cu aplicarea semnăturii mobile și electronice, accesând portalul www.servicii.fisc.md; pe suport de hârtie la direcțiile de deservire fiscală, indiferent de locul de domiciliu sau reședința acestora, solicitând versiunea Declarației precompletate în baza actului de identitate sau prin depunerea Declarației rapide”, indică SFS.
Totodată, au fost efectuate ajustările de rigoare în funcționalul Serviciului electronic „Declarație electronică”, astfel încât persoanele fizice să aibă posibilitatea depunerii declarațiilor pe venit (Forma CET18) prin accesarea serviciului „Declarație precompletată”.
Modulul dat permite generarea unei declarații precompletate cu datele disponibile în Sistemul informațional al autorității fiscale la data generării. În cazul în care datele prezentate sunt complete și nu necesită a fi completate suplimentar, contribuabilul o semnează şi, ulterior, o transmite către SFS în mod electronic prin intermediul serviciului electronic menționat. „În caz dacă survine necesitatea modificării datelor din declarația precompletată, contribuabilul urmează să acceseze butonul „Modificare” şi să efectueze modificările de rigoare în Declarație", precizează Serviciul Fiscal.
Prin urmare, persoanele fizice care au obligația să depună declarația privind impozitul pe venitul obținut în anul 2020 sau şi-ar dori să desemneze un cuantum procentual de 2%, au posibilitatea de a prezenta Declarația către Serviciul Fiscal de Stat, utilizând modulul „Declarația precompletată” din cadrul SIA „Declarația electronică”.
Persoanele fizice care nu dispun de semnătură electronică au posibilitatea depunerii „Declarației precompletate” la subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat. În acest caz, funcționarii fiscali, în baza buletinului de identitate al contribuabilului, vor genera Declarația precompletată privind impozitul pe venit a persoanei fizice. Ulterior, după confirmarea plenitudinii datelor reflectate în aceasta, se va asigura depunerea acesteia.
foto: civic.md
Leul moldovenesc se apreciază ușor față de principalele valute de referință
Republica Moldova participă pentru prima dată la concursul mondial al somelierilor
VIDEO // Centrul Moldexpo îşi propune să devină Moldova Expo Park, un hub regional de business, agrement şi cazare
Linia electrică Strășeni–Gutinaș, în centrul discuțiilor dintre ministrul Energiei și noul ambasador al SUA
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Ministrul Energiei dă asigurări: Stocurile de gaze pentru iarnă sunt constituite, iar compensațiile pentru consumatori vor continua
Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice
ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane
FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni
AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială
Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente
VIDEO // BERD și UE vor sprijini modernizarea infrastructurii de irigare din Moldova. Eugeniu Osmochescu: „Investițiile vor porni de la necesitățile agricultorilor”
O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi
Euro și dolarul se apreciază ușor
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
Percheziții la Ștefan Vodă. Polițiștii au depistat două arme și 73 de cartușe la domiciliul unui bărbat
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Ministerul Sănătății și OMS își consolidează cooperarea pentru menținerea serviciilor medicale în situații de urgență
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor