Malta este prima țară din UE care a atins imunitatea colectivă
Valletta, 25 mai. /MOLDPRES/. Malta a demonstrat că vaccinarea în masă aduce rezultatele scontate. Pe insulă s-au vaccinat deja 70% din populația sa adultă cu cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, devenind prima ţară a Uniunii Europene care a obținut imunitatea colectivă, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Chris Fearne, relatează MOLDPRES cu referire la DIGI24.
Totodată, 42% din populația adultă a primit rapelul.
Malta a avut în medie trei cazuri noi de virus în fiecare zi în ultima săptămână, rata de pozitivitate a testelor fiind la un nivel de sub 0,2%. Două cazuri noi au fost raportate luni.
„Vaccinurile sunt administrate cu o rată de un vaccin la cinci secunde", a declarat ministrul Sănătății, într-o conferință de presă.
Toți locuitorii insulei cu vârstă de peste 16 ani au acces liber la vaccinare, iar oficialul a precizat că şi copiii cu vârsta de 12 ani şi peste vor fi imunizați odată ce autorităţile medicale europene vor autoriza utilizarea vaccinului pentru această grupă de vârstă.
Purtarea obligatorie a măștilor în aer liber va fi ridicată la 1 iulie pentru persoanele vaccinate, atât timp cât cazurile de infectare rămân scăzute.
Autorităţile sanitare anunțaseră anterior că purtarea măștii nu va mai fi necesară pe plaje de la 1 iunie.
Luni, 24 mai, restricțiile privind sălile de sport şi piscinele au fost ridicate, în timp ce programul restaurantelor a fost prelungit până la miezul nopții. Anterior, acestea trebuiau să închidă la ora 17:00.
foto: total.com
ARMENPRESS: Armenia și Finlanda discută despre cooperarea comercială și economică
Dronele ucrainene au atacat portul rusesc Ust-Luga de la Marea Baltică
Bulgaria și România propun un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră
Europenii și americanii și-au reafirmat la Abu Dhabi angajamentul pentru o securitate europeană puternică
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Vadim Krasnoselski a revenit la Chișinău. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici: „Va avea interdicția de a părăsi țara timp de cinci ani”
Promo-LEX a constatat 56 de incidente la alegerile regionale. Votarea în grup, încălcarea secretului votului și transportarea organizată a cetățenilor, printre neregulile sesizate
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 17,44% până la ora 18:00
Peste 43 500 de cetățeni au participat, până la ora 18:00, la alegerile din UTA Găgăuzia
VIDEO // Alegători transportați cu automobile și microbuze către secțiile de votare din UTA Găgăuzia. IGP investighează cazurile
Președinta CEC, Angelica Caraman: „Pragul de validare a alegerilor a fost depășit în 29 din cele 35 de circumscripții electorale din UTA Găgăuzia”
Ucraina anunță că a lovit o rafinărie de petrol și o uzină de armament din Rusia
Peste 170 de alegători au participat la scrutinul organizat în satul Novosiolovca, până la ora 15:00
Alegeri în UTA Găgăuzia. Circa 25% dintre votanți și-au exercitat dreptul până la ora 15:00
CEC avertizează asupra riscului apariției informațiilor false în ziua alegerilor regionale. Cetățenii, îndemnați să consulte sursele oficiale
FOTO // Studenții și profesorii Academiei „Ștefan cel Mare” s-au alăturat campaniei de donare de sânge
Promo-LEX a constatat 27 de incidente la alegerile din UTA Găgăuzia. Misiunea semnalează cazuri de agitație electorală, prezența persoanelor neautorizate și încălcarea secretului votului
Circa 120 de cetățeni au votat, până la ora 12:00, la alegerile repetate organizate în satul Novosiolovca, raionul Taraclia
Alegeri în UTA Găgăuzia. Peste 14% din votanți s-au prezentat la urne până la ora 12:00
Operațiunea „Pietonul”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere pe întreg teritoriul țării
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00