Finanțările acordate agricultorilor moldoveni de către BEI au crescut de patru ori
Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. Numărul agricultorilor care au beneficiat de finanțare în cadrul programului Livada Moldovei, sprijinit de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții (BEI), a crescut în anul 2020, în pofida pandemiei. Astfel, anul trecut, suma creditelor puse la dispoziție a fost de patru ori mai mare în comparație cu 2019, constituind 23,7 milioane de euro, transmite MOLDPRES.
Potrivit BEI, anul trecut, cei mai mulți bani au fost alocați pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare, fiind vorba despre 9,6 milioane de euro. “De asemenea, în 2020 au fost acordate 6,6 milioane de euro pentru investiții în laboratoare, educație și cercetare, precum și în dezvoltarea securității alimentare. Pentru plantarea, replantarea sau restructurarea livezilor și podgoriilor au fost oferite 4,1 milioane de euro, iar pentru dezvoltarea fabricilor de prelucrare - 1,4 milioane de euro”, indică un comunicat al Băncii.
Unul din factorii care a provocat absorbția mai mare a creditelor în 2020, a fost seceta extremă din anii precedenți, care i-a făcut pe producători să înțeleagă că vor avea nevoie de irigare prin picurare în livezile lor, pentru a menține un randament bun din punct de vedere economic. În timp ce în anii precedenți cererile de împrumut au fost în primul rând pentru depozite frigorifice, acum acestea vizează tot mai des sistemele de irigare. În 2020, au fost finanțate 37 de proiecte, pentru un total de 552 ha irigate.
“Un alt factor care a contribuit la majorarea cererilor de creditare a fost creșterea prețurilor pentru fructele produse în Moldova, drept consecință directă a recoltei scăzute din 2019 în Europa și Rusia, precum și a crizei provocate de COVID-19. Totodată, în 2020, pentru a ajuta întreprinderile mici și mijlocii să facă față consecințelor pandemiei, BEI a lansat o linie de credit în valoare de 20 de milioane de euro destinată IMM-urilor din Moldova. Acesta a fost un răspuns de susținere din partea Uniunii Europene orientat spre păstrarea locurilor de muncă, menținerea lichidităților și a operațiunilor, precum și spre redresarea economică a Republicii Moldova”, arată sursa citată.
Livada Moldovei este o linie de creditare de 120 de milioane de euro, care sprijină activitățile din întregul lanț valoric alimentar, de la instruirea fermierilor până la recoltare și producția de alimente. Programul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții. Linia de creditare oferă credite de la cinci mii până la 5 milioane de euro, facilități fiscale, precum și consultanță la elaborarea proiectului investițional.
foto: news.click.md
Importurile de cărbune în Republica Moldova au scăzut cu 19%. Comercianții caută furnizori noi înainte de iarnă
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Şeful APP, Ion Dodon, anunță schimbări la privatizarea proprietăților statului după eșecul licitației hotelului „Zarea”
Problemele producătorilor și procesatorilor de lapte, discutate la Ministerul Agriculturii
Porturile de la Giurgiulești și Galați au procesat peste 2,7 milioane de tone de mărfuri în nouă luni
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Primăriile pot obține până la 20 de mii de dolari pentru finanțarea inovatoare a proiectelor locale
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
Alegeri prezidențiale în Bulgaria
FOTO // „Grădina cu 100 de rădăcini”, inaugurată la Nisporeni în ajunul Centenarului Casei Naționale
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Cipru: discuții despre integrarea europeană și cooperare
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
VIDEO // Nivelul apei în râul Nistru a crescut în ultima săptămână. Gheorghe Hajder: „Deversările au ajuns la 60 m³/s”
Atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale: circa 11 milioane de solicitări de accesare, blocate de autorități
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
VIDEO // Grup suspectat că recruta tineri pentru acțiuni violente, investigat de oamenii legii
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
FOTO // Viitorii diplomați ai Republicii Moldova și-au consolidat competențele profesionale
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM
Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar