Certificatul digital european COVID-19 intră oficial în vigoare în Uniunea Europeană
Bruxelles, 1 iul. /MOLDPRES/. Certificatul digital european COVID-19 intră oficial în vigoare joi, cu obiectivul de a relansa vara aceasta călătoriile în interiorul Uniunii Europene, aflată însă sub ameninţarea unor noi perturbări legate de varianta Delta a coronavirusului, transmite AGERPRES, preluat de MOLDPRES.
''Toate statele membre, cu excepţia Irlandei'', ţară care a fost afectată de un atac cibernetic, sunt ''din punct de vedere tehnic'' pregătite pentru intrarea în vigoare a acestui certificat, a anunţat miercuri comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, citat de agenţia EFE.
Certificatul digital european COVID-19 este gratuit şi recunoscut în cele 27 de state membre ale UE, plus Elveţia, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia.
Numeroase state membre au început emiterea lui încă înainte de data oficială a intrării în vigoare, 1 iulie, dată de la care documentul este acceptat în întregul spaţiu european.
Cu acest document, titularul său atestă dacă a fost vaccinat anti-COVID-19, dacă a fost testat negativ pentru COVID-19 sau dacă a trecut recent prin această boală şi poate astfel să fie considerat imunizat.
Revine fiecărei ţări membre să decidă dacă, în plus faţă de testele PCR, acceptă şi testele antigen rapide. Comisia Europeană recomandă acceptarea ambelor şi armonizarea valabilităţii lor, sugerând ca testele PCR (negative) valabile să fie efectuate cu până la 72 de ore înaintea sosirii şi cele antigen cu până la 48 de ore.
Pentru a dovedi o infectare anterioară este necesar un test PCR pozitiv nu mai vechi de 180 de zile, termen pe care statele membre au libertatea să-l reducă; testele serologice nu sunt încă acceptate.
Vaccinurile acceptate pentru acest certificat sunt cele autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), şi anume Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson. Dar statele membre pot accepta şi alte vaccinuri, cum este cazul Ungariei, care foloseşte de asemenea vaccinul rusesc Sputnik.
Certificatul digital european COVID-19 va fi valabil 12 luni. El conţine un cod QR şi o semnătură electronică ce atestă autenticitatea sa. Poate fi prezentat autorităţilor în varianta digitală pe smartphone sau imprimat.
În baza acestui certificat, titularul său este scutit de carantină sau de testare suplimentară la sosirea într-un stat din UE, dar chiar şi aşa statele membre pot reintroduce astfel de restricţii în cazul celor sosiţi din alte state membre sau regiuni ale acestora unde situaţia epidemiologică s-a deteriorat, adică unde se înregistrează o creştere a numărului infectărilor sau răspândirea unor variante mai contagioase ale coronavirusului, cum ar fi de exemplu cazul variantei Delta a coronavirusului.
O astfel de măsură a fost deja luată de Germania, care a interzis practic călătoriile către şi dinspre Portugalia după ce varianta indiană a coronavirusului (varianta Delta) a devenit predominantă în această ţară.
Este util în acest sens website-ul 'Re-open EU', care precizează condiţiile aplicabile în diferitele state europene.
Într-o scrisoare adresată miniştrilor europeni de interne, comisarii europeni Didier Reynders (justiţie), Thierry Breton (piaţă internă) şi Stella Kyriakides (sănătate) le-au cerut statelor membre să implementeze acest certificat de manieră ''coerentă'' şi să fie vigilente în faţa variantei Delta a coronavirusului, care până la finele lunii august ar putea reprezenta circa ''90% din infecţii'' pe ansamblul Uniunii Europene.
foto: mobilise-sme.eu
Parlamentul României votează astăzi pentru Guvernul propus de Luca Niculescu
Provincia Alberta respinge referendumul privind secesiunea şi alege să rămână parte a Canadei
Zelenski: 28 de substații și alte obiective energetice, avariate în urma atacurilor rusești
ARMENPRESS: Armenia preia președinția COP17 pentru un mandat de doi ani
Premierul francez cere instituirea unor restricţii parţiale de circulaţie în urma revoltelor din weekend şi nu exclude decretarea stării de urgenţă
Rusia a lansat 16 rachete balistice și peste 200 de drone asupra Ucrainei. Peste 550.000 de familii au rămas fără energie electrică
Președintele rus propune un summit cu Donald Trump şi Xi Jinping pentru a discuta un acord privind Ucraina
Emmanuel Macron promite o reacție fermă în urma violențelor care au afectat mai multe orașe din Franța
BTA: Patriarhul Bulgariei, Daniil, și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu fac apel la unitatea Bisericii și la pacea în lume
BTA: Consiliul Economic și Social al Bulgariei se opune reducerilor propuse ale bugetului UE
Proteste de amploare în Franța împotriva scumpirilor: circa 800.000 de participanți și peste 1.200 de arestări
Două drone aeriene doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Incident grav la o bază militară din Canada: mai mulți morți și răniți, după izbucnirea unui incendiu
Rusia a atacat cu rachete Zaporojie și Krivoi Rog: cinci persoane au fost rănite, inclusiv un copil
Alegeri prezidențiale în Bulgaria
FOTO // „Grădina cu 100 de rădăcini”, inaugurată la Nisporeni în ajunul Centenarului Casei Naționale
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Cipru: discuții despre integrarea europeană și cooperare
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
VIDEO // Nivelul apei în râul Nistru a crescut în ultima săptămână. Gheorghe Hajder: „Deversările au ajuns la 60 m³/s”
Atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale: circa 11 milioane de solicitări de accesare, blocate de autorități
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
VIDEO // Grup suspectat că recruta tineri pentru acțiuni violente, investigat de oamenii legii
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
FOTO // Viitorii diplomați ai Republicii Moldova și-au consolidat competențele profesionale
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM
Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar