Franța, Germania și Rusia negociază reanimarea formatului "Normandia"
Moscova, 12 oct. /MOLDPRES/. Modalitățile reanimării formatului "Normandia" a fost discutate de către miniştrii de externe rus, francez şi german. Părțile vor colabora cu scopul de a se întâlni în curând pentru a discuta despre conflictul din Ucraina, a anunţat luni Moscova, după o conversaţie telefonică între Vladimir Putin, Emmanuel Macron şi Angela Merkel, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Negocierile vor avea loc în cadrul aşa-numitului format "Normandia", care reuneşte, de obicei, reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei, alături de mediatori din partea Franţei şi Germaniei.
Kremlinul anunță într-un comunicat că "liderii țărilor negociatoare au transmis instrucţiuni consilierilor politici şi departamentelor de politică externă să intensifice contactele şi să colaboreze în cadrul formatului Normandia"."Miniştrii de externe vor lucra pentru o reuniune la nivelul lor în acest format".
Există informații semi-oficiale că Vladimir Putin, Emmanuel Macron şi Angela Merkel au fost de acord să continue "studierea condiţiilor prealabile pentru o posibilă organizare" a unui summit în formatul "Normandia" între şefii de stat ai celor patru ţări.
Recent, preşedintele Vladimir Putin s-a declarat îngrijorat de încetineala procesului de soluţionare a conflictului ucrainean după semnarea acordurilor de pace de la Minsk în 2015, o "bază fără alternativă" pentru a pune capăt violenţei, potrivit Kremlinul.
Atât Ucraina, cât și Rusia se acuză reciproc de nerespectarea înțelegerilor de la Minsk. Totuși, este evident că Ucraina nu este de acord cu principala condiție la care insistă rușii. Ei vor ca alegerile din regiunile separatiste să aibă loc în prezența trupelor rusești, lucru cu care Ucraina nu va fi de acord vreo dată.
Din 2014, Ucraina este în război cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării, care sunt susţinuti de Rusia, conform Kievului şi statelor occidentale. Conflictul s-a soldat cu peste 13.000 de morţi.
Ani de zile participanții Formatului "Normandia" se acuză reciproc și evită o decizie radicală în chestiunea prezenței militare rusești în regiunile separatiste.
Foto: m.lenta.ru
Italia va transfera Ucrainei rachete, sisteme SAMP/T NG și radare
Rusia a atacat infrastructura critică și blocuri de locuințe din mai multe regiuni ale Ucrainei
BTA: Centrul Cultural Bulgar din Bolgrad, vizitat de o delegație din Bulgaria cu ocazia aniversării a 205 ani de la fondarea orașului
Meta, obligată să schimbe modul în care protejează copiii pe Facebook și Instagram
ARMENPRESS: Armenia și Iran discută construcția unui al doilea pod peste râul Araks
Nivelul apei în râurile din Ucraina scade până la minime istorice
Elveţienii se vor pronunţa la 27 septembrie asupra menţinerii sau nu a neutralităţii ţării lor
SUA suspendă programările pentru vize în întreaga lume
Preţurile petrolului au scăzut
Debitul Dunării începe să crească la intrarea în România
ARMENPRESS: Armenia a acordat peste 10.500 de statute de ședere cetățenilor străini în prima jumătate a anului 2026
O victimă a atacurilor din 11 septembrie 2001 din New York a fost identificată grație unei tehnici criminalistice inovatoare
Finlanda avertizează că Rusia își intensifică războiul hibrid împotriva Europei
Donald Trump promite „un nou impuls pentru pace” în Ucraina
Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit în urma atacului rusesc din regiunea Kiev
Ministerul Energiei, precizări despre facturile la gaze: Noile tarife vor apărea în facturile emise în octombrie
VIDEO // Bulgaria: Incendiu pe litoralul din Sozopol. Zeci de turiști, evacuați
Noaptea Muzeelor la Sate începe astăzi în Republica Moldova și România. Ce pot descoperi vizitatorii
Avertizare hidrologică: scurgerea redusă a apei se menține pe Nistru, Prut și mai multe râuri mici
Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Iarmaroace și târguri în weekend la Chișinău: fructe și legume de sezon, produse locale și articole hand-made
Mai puțini șomeri în Republica Moldova: Peste 4 800 de persoane au fost plasate în câmpul muncii. Domeniile care au atras cei mai mulți angajați
ANSP avertizează asupra riscului de infectare cu malarie. Călătorii, îndemnați să se protejeze de înțepăturile de țânțari
Vremea se încălzește ușor în zilele de odihnă. Temperaturile vor ajunge la +32°C
IGP semnalează noi cazuri de înșelăciune. O femeie din Drochia a transmis escrocilor 92 000 de lei
CNAS a finanțat prima tranșă a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna septembrie
GALERIE FOTO // „Produs Autohton 2026”
Restricții de circulație în capitală. Măsurile sunt aplicate în contextul organizării evenimentelor dedicate Zilei Limbii Române
Peste 7 000 de tone de carburanți, importate în ultimele două zile. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Aceste volume permit refacerea treptată a stocurilor și reaprovizionarea stațiilor de alimentare”
USMF „Nicolae Testemițanu” va desfășura ceremonia de bun venit a studenților admiși în anul I