ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-a stins din viață dirijorul și violonistul Gheorghe Banariuc

10:36 | 11.02.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 11 feb. /MOLDPRES/. Dirijorul și violonistul Gheorghe Banariuc, compozitor și aranjor de muzică populară, Artist Emerit, s-a stins ieri seară din viață la vârsta de 71 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut la 10 martie 1951 în satul Corjeuți, raionul Briceni. În anii 1968-1970, și-a făcut studiile la Școala de Cultură  „Elena Sârbu” din orașul Soroca, clasa vioară, profesor Tudor Revenco, și în 1971-1975 - la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău, Facultatea Dirijor Orchestră de Muzică Populară, profesor Iacob Voldman.

Potrivit specialiștilor în materie, Gheorghe Banariuc a fost un apreciat instrumentist și un bun cunoscător al melosului popular. A compus peste 300 de piese muzicale în stil popular. Are muzică semnată în toate orchestrele din Republica Moldova.

A lucrat cu Mircea Oțel și Nicolae Sulac în prima formulă a Orchestrei de Muzică Populară „Lăutarii” (1970- 1971), apoi în formațiile „Miorița”, „Mărțișor” și „Folclor”. A fost al doilea dirijor al Orchestrei de muzică populară „Fluieraș” a Filarmonicii Naționale. Apoi a fost angajat în calitate de dirijor al Orchestrei Ansamblului „Joc”. Timp de zece ani, din 1991 până în 2001, a condus Orchestra de muzică populară „Muguraș” a Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”.

De-a lungul timpului, a scris cântece pentru Zinaida Julea, Ioana Căpraru, Maria Sarabaș, Vlad Gheorghelaș, Olga Ciolacu, Valentina Cojocaru, Nicolae Cibotaru, Mihai Ciobanu, Anișoara Puică, Ionuț Dolănescu, Fuego ș.a., devenite mai apoi, în mare parte, șlagăre. Iubitorii de muzică populară au îndrăgit cântecele compuse de Gheorghe Banariuc pe textele lui Grigore Vieru, Vasile Romanciuc, Nicolae Gheorghe Rusu etc., printre acestea fiind șlagărele: "Văzui tinerețea mea", "Mi-amintesc de-a mea copilărie", "Mă vorbește lumea", "Viață, cine te-a făcut?", "Oamenii nu-s toți totuna", "De ce-aș fi trist", "Spune-mi moarte, ce ți-aș da?", "Tata", "Mama, care m-a crescut", "Inimă la poarta ta", "De-aș avea și eu noroc", "Când se face primăvară", "Vremea asta nu-i a mea" ș.a. A avut turnee artistice în Germania, Portugalia, Spania, Canada, Madagascar, India, Finlanda etc.

În 1991, lui Gheorghe Banariuc i s-a conferit titlul onorific de Artist Emerit al Republicii Moldova. În anul 2015, i s-a decernat trofeul „Potcoava de Aur”, pentru cariera de-o viață pusă în slujba cântecului popular și pentru meritul de a fi autorul multor melodii care au devenit reprezentative pentru patrimoniul național, la categoria compoziție.

img22001014

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!