ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Direcția educație a Primăriei Chișinău va intensifica controlul în instituțiile municipale de învățământ

13:40 | 17.02.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 17 feb. /MOLDPRES/. Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului Municipal Chișinău va monitoriza respectarea prevederilor actelor normative referitoare la interzicerea plăților informale și va intensifica controalele în instituțiile de învățământ, transmite MOLDPRES.

În contextul sărbătorilor de primăvară, Direcția generală educație tineret și sport a amintit, atât cadrelor didactice cât și părinților, despre existența Ordinului „Cu referire la interzicerea plăților formale și informale de la elevi, familiile acestora și de la asociațiile obștești pentru personalul didactic și de conducere”, care interzice colectarea ilicită de bani în instituțiile de învățământ.

Potrivit ordinului instituției municipale, se interzic categoric plăți sub orice pretext, acceptarea unor beneficii materiale din partea elevilor și familiilor acestora.

Reprezentanții instituției sus numite au precizat că vor intensifica controlul în instituțiile municipale de învățământ și au îndemnat elevii să felicite în alt mod cadrele didactice. “În contextul sărbătorilor, îndemânăm părinții să nu colecteze bani, iar elevii să-și felicite dascălii cu lucrări confecționate de ei. Totodată, considerăm că prin acest obicei părinții, mai degrabă, le fac un deserviciu profesorilor, pătându-le reputația”, se arată în anunț.

img22001178

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!