11 aprilie 491 - Flavius Anastasius devine împărat bizantin sub numele de Anastasius I.
11 aprilie 1241 - Mongolii lui Batu Khan, distrug oastea maghiară condusă de regele Bela al IV-lea în bătălia de la Muhi, ard și jefuiesc Ungaria.
11 aprilie 1680 - Apare, la Iaşi, Psaltirea de-nţăles a sfântului împărat proroc David, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei (cunoscută sub denumirea de Psaltirea slavo-română).
11 aprilie 1689 - William al II-lea și Maria a II-a sunt încoronați suverani ai Angliei și Irlandei.
11 aprilie 1713 - Au fost semnate Tratatele de pace de la Utrecht. Filip al V-lea de Bourbon (1700-1746) a fost recunoscut rege al Spaniei cu condiția ca Franța și Spania să nu fie unite niciodată sub aceeași coroană.
11 aprilie 1744 - A murit Antioh Dimitrievici Cantemir, poet, filosof, fiul lui Dimitrie Cantemir, scriitor iluminist și diplomat rus, inițiator al clasicismului în literatura rusă.
11 aprilie 1805 - A fost semnat, la Sankt Petersburg, un tratat de alianță anglo-rus care a constituit baza celei de a II-a coaliții antifranceze la care au participat pe lângă Anglia și Rusia, Austria, Suedia, Neapole.
11 aprilie 1814 - Tratatul de la Fontainbleau pune capăt Războiului celei de-a șasea coaliții împotriva lui Napoleon care e forțat să abdice necondiționat pentru prima dată. Napoleon Bonaparte a fost exilat pe Insula Elba în Mediterana.
11 aprilie 1834 - Se reprezintă, la Iaşi, „Cantata pastorală sau serbarea păstorilor moldoveni”, primul spectacol muzical în limba română.
11 aprilie 1854 - A murit Karl von Basedow, medic german, celebru pentru descrierea simptomelor bolii care va fi denumită ulterior Basedow-Graves.
11 aprilie 1871 - S-a născut la Iași celebrul pictor român Theodor Pallady.
11 aprilie 1875 - A decedat Samuel Heinrich Schwabe, astronom german, autorul primului desen detaliat al marii pete roşii de pe Jupiter.
11 aprilie 1877 - Țarul Alexandru II-lea soseşte la Chişinău, gubernia Basarabia, iar armatele ruse trec frontiera României în drum spre teatrul de război ruso-turc din Balcani (1877-1878).
11 aprilie 1888 - Arheologul Ion Suruceanu din Basarabia ţaristă, este ales membru de onoare al Academiei Române.
11 aprilie 1888 - La Amsterdam are loc inaugurarea „clădirii pentru concerte” – Concertgebouw.
11 aprilie 1899 - Spania cedează insula Puerto Rico Statelor Unite.
11 aprilie 1916 - 11-17 aprilie are loc Conferinţa socialistă internaţională de la Kienthal, Elveţia, cu participarea a 43 de delegaţi reprezentând 10 partide socialiste.
11 aprilie 1917 - Şi-a ţinut lucrările Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia, care acceptă instituirea şcolii naţionale moldoveneşti, dar cu menţinerea limbii ruse ca obiect de studii.
11 aprilie 1944 - A încetat din viaţă în urma unui atac de cord, Ion Minulescu, poet simbolist, prozator şi dramaturg român.
11 aprilie 1945 - Al doilea război mondial: trupele americane eliberează lagărul de concentrare nazist de la Buchenwald.
11 aprilie 1949 - S-a născut Sheridan (Roger Pritchard), vocalistul britanic al trupei Brotherhood Of Men.
11 aprilie 1961 - Începe în Israel procesul Eichmann. El este unul dintre organizatorii soluţiei finale (omorârea evreilor în lagărele naziste). La 31 mai 1962 este executat prin spânzurare, după care corpul îi este incinerat, iar cenușa sa este împrăștiată.
11 aprilie 1963 - Este lansată Enciclica Papei Ioan al XXIII-lea, intitulata „Pacem in Terris”.
11 aprilie 1970 - A fost lansată de la Kennedy Space Center nava spațială americană Apollo 13.
11 aprilie 1977 - Moare renumitul poet francez Jaques Prévert.
11 aprilie 1979 - Sângerosul dictator ugandez Idi Amin, autodeclarat împărat al Imperiului Centrafrican, a fost înlăturat de la putere.
11 aprilie 1985 - A murit dictatorul comunist al Albaniei Enver Hoxa (Hodja), conducător al Partidului Comunist Albanez în perioada 1943-1985.
11 aprilie 1999 - India testează o nouă variantă a rachetei balistice cu rază medie de acţiune de tip AGNHI.
11 aprilie 2005 - India și China au semnat un acord în vederea soluționării unui diferend frontalier, care dura de peste 40 de ani.
11 aprilie 2005 - A murit André François, grafician și ilustrator francez de cărți pentru copii.
11 aprilie 2007 - A murit Kurt Vonnegut, vestit romancier american.
11 aprilie 2019 - Fondatorul #WikiLeaks a fost arestat în ambasada Ecuadorului la Londra (poliţia britanică).
11 aprilie 2019 - Lovitura de stat din Sudan din 2019 – Președintele Sudanului, Omar al-Bashir, a fost înlăturat din funcție și arestat în urma unei lovituri de stat a armatei.
VIDEO // Guvernul propune ca cele 32 de raioane să fie înlocuite cu trei regiuni: Nord, Centru și Sud
Accident cu șase victime la Căușeni. Două persoane au fost descarcerate
Un instructor auto din capitală a fost reținut pentru trafic de influență după ce ar fi cerut până la 1 700 de euro pentru obținerea unui permis
Moldovenii care au lucrat în Slovacia vor putea cumula perioadele de asigurare pentru pensie
Un fost vicepreședinte al „Victoriabank” va ajunge pe banca acuzaților pentru complicitate la escrocherie și spălare de bani
Poliția a finalizat cercetarea la locul exploziei dronei de la Ivancea
Doi polițiști au fost reținuți la Bălți într-un dosar de corupere pasivă. Ar fi cerut bani pentru a închide ochii la un furt
BNM lansează moneda comemorativă dedicată celor 80 de ani ai Universității de Stat din Moldova
FOTO // Poliția: Drona depistată lângă Brănești prezintă elemente specifice tipului „Geran”
VIDEO // Alertă în apropiere de Brănești. Un obiect ar fi explodat lângă traseul Ivancea–Brănești
O femeie de 50 de ani, găsită decedată pe acoperișul unui bloc din centrul capitalei
Un zbor neautorizat a fost detectat în spațiul aerian al Republicii Moldova
Meteorologii anunță răcirea vremii și primele înghețuri la sol
Peste 30 de medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
Guvernul, Comisia Europeană și partenerii din instituțiile financiare internaționale au discutat prioritățile investiționale din Planul de Creștere pentru Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Dialog Pro-Industrie: „Vrem o industrie mai competitivă, mai tehnologizată și mai rezilientă”
VIDEO // Nivelul Nistrului este scăzut, dar apa este suficientă pentru Chișinău. Gheorghe Hajder anunță adaptări tehnice la stația de captare pentru orice scenariu
Vasile Tofan și Valdis Dombrovskis, declarații comune despre Planul de Creștere și parcursul european al Moldovei: „O țară destinată să fie membră a UE"
Noul Concept de reorganizare a administrației locale, discutat cu președinții de raioane și primarii orașelor
Cazul procurorului Victor Cazacu ajunge la CSJ. Comisia de evaluare contestă hotărârea CSP
Alexei Buzu, despre reforma APL la nivel de raioane: „Miza sunt comunități mai puternice și o administrație care are capacitatea să le dezvolte”
FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum
ANSP: 32 de persoane s-au intoxicat la un eveniment privat în Florești. La șase pacienți a fost depistată Salmonella
Candidatul Republicii Moldova a fost reales membru al Subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii
Spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad
Regatul Unit anunță un nou pachet de sancțiuni care vizează fondurile de război ale Kremlinului
FOTO // Festivalul Internațional de muzică clasică „CRESCENDO” și-a deschis cea de-a XIV-a ediție la Cahul
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova Petra Lärke
Guvernul va transmite întreprinderii „Apă-Canal Chișinău” încă trei pompe pentru captarea apei din Nistru
FOTO // Industria Republicii Moldova își stabilește prioritățile pentru dezvoltare și competitivitate. Premierul Vasile Tofan: „Guvernul este alături de antreprenori"