ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei ansambluri au devenit câștigătorii Concursului de colinde și urături lansat de Parlament

15:24 | 26.12.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 26 dec. /MOLDPRES/. Ansamblurile „Busuioc” din Floreni, raionul Anenii Noi, „Codrencele” din Peticeni (Călărași) și „Mărgăritarele” din Hăsnășenii Mari (Drochia) sunt câștigătorii celei de-a III-a ediții a Concursului de colinde și urături, organizat online de Parlament, informează MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, înregistrările video expediate de cele trei colective artistice au avut cel mai mare impact pe paginile oficiale ale Parlamentului în rețelele sociale.

Astfel, ansamblul „Busuioc”, s-a clasat pe primul loc al concursului în acest an. Respectiv, pe locul doi sunt „Codrencele”, iar pe locul III – „Mărgăritarele”.

La categoria copii, pe locul I s-a clasat Ionel Prodan, în vârstă de 16 ani, din orașul Chișinău. Locurile II și III, aceeași categorie, au fost ocupate de David Rîșneanu, de 8 ani, din capitală și de Grupul etnofolcloric „Sânziene”, Centrul Raional de Creație „Universul”, satul Burlacu, raionul Cahul.

Câștigătorii Premiului I, categoria copii și ai Premiului I, categoria maturi sunt invitați joi la ultima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2022 pentru a-i colinda pe deputați.

La Concursul de colinde și urături, lansat de Parlament la începutul lunii decembrie curent, s-au înscris aproape 60 de colective și soliști de diferite vârste, originari din toate regiunile țării.

img22009945

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!