Compozitorul Liviu Ştirbu își sărbătorește cea de a 70-a aniversare
Chişinău, 23 ian. /MOLDPRES/. Compozitorul şi chitaristul Liviu Ştirbu, Artist al Poporului, laureat al Premiului Naţional, a împlinit astăzi 70 de ani, notează MOLDPRES.
S-a născut în 1953 în satul Step-Soci, raionul Orhei. Dragostea pentru muzică i-a fost cultivată de mic copil, tatăl său fiind profesor de muzică. A absolvit Şcoala medie incompletă din satul natal (1961-1968). Concomitent, şi-a făcut studiile la Şcoala de muzică din Orhei (1963-1968). A absolvit Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău (1972), Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”, specialitatea dirijor de orchestră de muzică populară (1982-1987), Conservatorul de Stat, Facultatea de compoziţie (1987-1992). În 1992-1994 a făcut studii postuniversitare la Academia de Muzică din Bucureşti.
Pe parcursul anilor 1975-1976, Liviu Ştirbu a fost chitarist în formația „Contemporanul”, în prezent „Noroc”, din 1976 până în 1979 – chitarist al formației „Orizont”, iar în perioada 1982-1987 – membru al ansamblului „Plai”. Din anul 1990 este director muzical, compozitor și chitarist al Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină”. În 2011, împreună cu producătorul Andrei Lozovan şi membrii familiei Dolgan, a realizat renaşterea formaţiei „Noroc”.
Liviu Ştirbu a compus muzică pentru spectacole dramatice pentru copii, muzică pentru filme, peste 200 de piese instrumentale şi cântece. În 1999 i-a fost conferit titlul onorific de „Maestru în Artă”. În acelaşi an, a devenit laureat al Concursului de muzică de estradă „Slaveanski bazar”. În 2001 a obţinut Marele Premiu la Songwriting Competition (SUA) şi în 2003 ‒ Diploma de Onoare la Concursul „John Lennon”.
Tot în 2003, la cea de-a III Ediţie a Festivalului-concurs al cântecului pentru copii de la Bucureşti, a fost distins cu titlul „Cel mai bun compozitor de cântece pentru copii din lume”, competiţia fiind una acerbă, în lista concurenţilor au figurat nume notorii, precum compozitorii ruși Igor Nikolaev şi Igor Krutoi.
Liviu Ştirbu este cunoscut şi în calitate de producător. Cu piesele sale s-au lansat Nelly Ciobanu, Paşa Parfeni, Aliona Triboi şi alţi interpreţi de la noi. În 2009 i s-a conferit titlul onorific „Artist al Poporului”, iar în 2017 a fost distins cu Premiul Naţional.
Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” își deschide cortina: 11 spectacole și concerte, cu artiști din 12 țări
Chișinăul devine capitala teatrului românesc: 20 de teatre și 26 de spectacole, la Reuniunea Teatrelor Naționale
Zilele Filmului Românesc revin la Chișinău cu un program de proiecții, întâlniri și evenimente
Salariile angajaților din cultură vor fi supuse consultărilor
Legislația audiovizuală a Republicii Moldova va fi ajustată la normele UE
Muzeul memorial al Statului Major al Frontului II Ucrainean va trece în proprietatea raionului Râșcani
R. Moldova și SUA discută consolidarea cooperării în cultură și mass-media
Premiul Național 2026: cine poate candida și până când pot fi depuse dosarele
VIDEO // Ministerul Culturii îi invită pe copii să deseneze valorile care definesc Moldova
FOTO // Arta care păstrează legătura cu acasă. Două artiste din diaspora își expun lucrările la Parlament
BTA: Eurovision 2027 va transforma litoralul bulgăresc într-o mare scenă europeană
Filarmonica Națională revine pe agenda Ministerului Culturii. Dan Suruceanu: „Zi de zi suntem în proces de căutare a soluțiilor pentru această instituție”
Comisia care va desemna laureații Premiului Național 2026 a fost aprobată. Cine face parte din ea
FOTO // Pâinea și portul popular, sărbătorite la Mîndîc. Festivalul tradițiilor a ajuns la cea de-a VIII-a ediție
Vicepreședintele Partidului Politic „Șor” și un membru neoficial al formațiunii vor fi judecați pentru finanțarea ilegală a partidului
ARMENPRESS: Instrumente educaționale bazate pe inteligența artificială, disponibile în școlile și universitățile din Armenia din septembrie
Claudiu Năsui a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
CEC: 37 de partide politice au dreptul de a participa la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei
SBU anunță că a lovit un bombardier strategic Tu-95MS pe aerodromul militar Engels
Premierul Vasile Tofan, la Expoziția Națională „Produs Autohton”: „Guvernul va fi aliatul și ambasadorul antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă”
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: „Mizăm în continuare pe sprijin pentru avansarea procesului de aderare la UE”
Comisia Nistreană a decis ca debitul Nistrului să fie menținut la 60 m³/s în următoarele două săptămâni
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Guvernul a inclus 29 de proiecte noi în Documentul unic de program pentru dezvoltare regională
VIDEO // Peste 300 de companii din Moldova participă la „Produs Autohton 2026”. Vasile Tofan: „Vom fi aliații antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă”
Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat cu prilejul Zilei Independenței
Opt întreprinderi de stat ar putea fi lichidate. APP a lansat consultări publice
DOC // Regimul fiscal aplicat mărfurilor introduse de operatorii economici din regiunea transnistreană va fi uniformizat. Hotărârea de Guvern, publicată în Monitorul Oficial
Venezuela ia în calcul ieșirea din OPEC
Ministrul Claudiu Năsui răspunde criticilor după numirea sa în Guvernul Republicii Moldova: „Unele probleme comune au și soluții comune”
Prințul moștenitor Haakon a devenit noul rege al Norvegiei