ro

 

Societate
03 Octombrie, 2026 / 14:40
/ 25 Februarie, 2023

Mai multe echipaje ale poliției vor patrula în toată țara

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. Inspectoratul General al Poliției (IGP) va intensifica măsurile de supraveghere și control pe drumurile publice. De astăzi, mai multe echipaje vor patrula în toată țara. Decizia a fost luată după ce în ultima perioadă au avut loc accidente rutiere grave, în urma cărora mai multe persoane au fost traumatizate sau chiar au decedat, transmite MOLDPRES.

În context, IGP a solicitat șoferilor să manifeste un comportament adecvat în cazul în care vor fi opriți în trafic de către agenții de poliție și să se conformeze indicațiilor acestora.

„Comunicarea de prevenire nu aduce rezultatele scontate, iar șoferilor le este mai mult frică de amendă sau ridicarea permisului de conducere, decât că într-o secundă ar putea lua viața unui om. Venim repetat cu un apel la responsabilitate și atenție, iar cei care expun riscului participanții la trafic vor fi pedepsiți conform legii”, este menționat într-un comunicat de presă al IGP. 

Potrivit oamenilor legii, principalele cauze care duc la producerea accidentelor sunt depășirea limitelor de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic, iresponsabilitatea, conducerea în stare de ebrietate, depășirile neasigurate, utilizarea telefonului mobil la volan și neacordarea priorității de trecere pietonilor.

Ministerul Afacerilor Interne a solicitat astăzi poliției naționale intensificarea măsurilor de supraveghere și control pe drumurile publice. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Ministerul Mediului anunță stabilizarea nivelului Nistrului în zona stației de la Cosăuți

/ Acum 1 zi

Peste 60 de apeluri la 112 privind drone și aparate de zbor necunoscute, înregistrate în ultimele două luni

/ Acum 1 zi

Profesorii din Republica Moldova au fost aplaudați în Legislativ

/ Acum 1 zi

Peste 100 de producători, așteptați la cea de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. Speakerul Igor Grosu: „Sunteți așteptați în Piața Marii Adunări Naționale, dar și la vinăriile din țară”

/ Acum 1 zi

Ziua Persoanelor Vârstnice, marcată în Parlament

/ Acum 1 zi

VIDEO // O companie avia, fondată cu aproape 41 de milioane de lei proveniți din evaziune fiscală și spălare de bani. PCCOCS investighează un grup criminal

/ Acum 1 zi

Guvernul a transmis „Apă-Canal Chișinău” încă trei pompe pentru captarea apei din Nistru

/ Acum 1 zi

Un fost examinator auto și un instructor, reținuți într-un dosar privind obținerea ilegală a permiselor de conducere

/ Acum 1 zi

FOTO // Aproximativ 145 de persoane s-au înscris în doar trei săptămâni la Universitatea Vârstei a Treia

/ Acum 1 zi

FOTO // Debitul redus al Prutului determină măsuri pentru conservarea rezervei de apă din Costești–Stânca

/ Acum 1 zi

Accident cu trei vehicule pe traseul R-6, la Zahareuca. Un șofer a decedat

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 2 octombrie

/ Acum 1 zi

Situația pe Nistru, monitorizată de autorități. Ce spune ministrul Mediului despre alimentarea cu apă

/ Acum 1 zi

Vreme fără precipitații în Republica Moldova. Izolat, se vor înregistra înghețuri la sol