ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

110 titluri noi de manuale vor ajunge în școli până la 1 septembrie 2024

17:31 | 03.03.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 3 mar. /MOLDPRES/. Până la 1 septembrie 2024, elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal vor învăța în baza unor manuale noi, care să corespundă curriculei școlare, modificată în anul 2018. Primele 43 de titluri noi de manuale vor ajunge în școli până la începutul anului de studii 2023-2024, celelalte 67 de titluri urmând să fie editate până la 1 septembrie 2024, transmite MOLDPRES.

Cerințele specifice procedurii de achiziție a manualelor școlare au fost discutate astăzi la Ministerul Educației în cadrul unei ședințe cu reprezentanții editurilor interesate. 

Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a solicitat reprezentanților editurilor implicarea celor mai experimentate și calificate cadre didactice în pregătirea proiectelor de manuale care să corespundă rigorilor în domeniu, dar și așteptărilor elevilor și cadrelor didactice.

„Procedura este realizată conform unui nou Regulament cu privire la selectarea și achiziția manualelor școlare, care perfecționează cadrul normativ privind asigurarea cu manuale școlare și suporturi didactice necesare în învățământul general, prin implementarea unor criterii de evaluare care să permită elaborarea și evaluarea corectă a unor manuale moderne”, a menționat ministrul.

Licitația pentru manualele care vor ajunge în școli în 2024 va fi anunțată în perioada imediat următoare - urmând să fie achiziționate 67 de titluri de manuale școlare, dintre care 52 de titluri pentru învățământul primar și cel gimnazial și 15 titluri pentru învățământul liceal.

Foto: MEC

img23001768

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!