ro

 

Societate
19 Octombrie, 2026 / 14:35
/ 09 Martie, 2023

Peste 800 de pacienți beneficiază lunar de servicii de dializă

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 9 mar. /MOLDPRES/. Peste 800 de pacienți beneficiază lunar de servicii de dializă, iar în 2022 au fost alocați pentru aceste proceduri aproape 197 milioane de lei. Datele au fost publicate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină /CNAM/ în contextul marcării Zilei Mondiale a Rinichiului, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNAM, Ziua Mondială a Rinichiului este marcată anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie și are în acest an are genericul „Sănătatea rinichilor pentru toată lumea - pregătindu-ne pentru neprevăzut, susținând persoanele vulnerabile”.

Conform sursei citate, în Republica Moldova, persoanele asigurate beneficiază gratuit de servicii de prevenire, diagnostic şi tratament al bolilor renale. La nivelul asistenţei medicale primare, CNAM finanţează asistența acordată de medicul de familie, iar în cadrul asistenţei medicale specializate de ambulatoriu, din fondurile AOAM sunt acoperite consultaţia medicilor specialişti nefrologi cu prescrierea în scop de diagnostic a investigaţiilor de laborator, tratamentului, luarea în evidenţa medicală şi supravegherea în dinamică.

De asemenea, persoanele cu insuficiență renală cronică beneficiază gratuit la nivelul asistenţei medicale de ambulatoriu și al celei spitalicești de servicii de dializă. Peste 800 de pacienți primesc lunar astfel de servicii, iar în 2022 au fost efectuate peste 97 de mii de ședințe de dializă, pentru care din fondurile AOAM au fost alocați aproape 197 de milioane de lei.

La nivel de spital, CNAM achită cheltuielile pentru consultaţii, diagnostic, tratamente, îngrijiri medicale, medicamente, consumabile, cazare şi alimentaţie. Asigurarea medicală obligatorie acoperă și costurile transplantului de rinichi, o astfel de operaţie depășind cifra de 180 de mii de lei (circa 8.900 de euro). 

Foto: mis.dp.ua


 
Ultimele Știri
/ Acum 23 ore

Cod galben de ploi puternice în toată țara

/ Acum 1 zi

O dronă a căzut în grădina unui locuitor din Otaci. Aparatul nu avea încărcătură explozivă

/ Acum 1 zi

Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal frontiera Republicii Moldova în timpul unei operațiuni de reținere

/ Acum 1 zi

UPDATE // Trafic fluidizat la PTF Sculeni, traversarea frontierei se desfășoară în regim normal

/ Acum 1 zi

Trei destinații turistice din Republica Moldova, descoperite de agenții de turism și jurnaliști din România

/ Acum 2 zile

Noi detalii despre drona care a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni

/ Acum 2 zile

FOTO // Electrocasnice nedeclarate, în valoare de 270.000 de lei, depistate la vama Sculeni

/ Acum 2 zile

FOTO // Mitropolitul Basarabiei a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, la o întrevedere cu ambasadoarea UE

/ Acum 2 zile

Vreme instabilă în zilele de odihnă. Meteorologii prognozează ploi și ceață slabă

/ Acum 2 zile

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă

/ Acum 2 zile

FOTO // Trei angajați ai Inspectoratului General de Carabinieri vor participa la misiunea internațională KFOR din Kosovo

/ Acum 2 zile

Polițiștii din R. Moldova și România își consolidează cooperarea. IGP și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui au semnat un acord bilateral

/ Acum 2 zile

Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse

/ Acum 2 zile

Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole