ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a ratificat Protocolul privind determinarea țării de origine a mărfurilor în cadrul GUAM

18:06 | 16.03.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Parlamentul a ratificat astăzi Protocolul privind Regulile de determinare a țării de origine a mărfurilor la Acordul privind crearea zonei de comerț liber între statele-membre ale GUUAM, semnat la New York la 20 septembrie 2022, comunică MOLDPRES.

Documentul are drept scop dezvoltarea cooperării comerciale și economice pe baza egalității și a beneficiului reciproc în regiune, crearea condițiilor pentru libera circulație a bunurilor și serviciilor între statele membre ale organizației. În special, documentul urmărește facilitarea comerțului regional prin îmbunătățirea evidenței mărfurilor.

Printre cele mai importante clauze ale protocolului este cea privind determinarea țarii de origine a mărfurilor. Aceasta va fi considerată țara care a aderat la Acordul privind crearea zonei de comerț liber între statele membre ale GUUAM, pe teritoriul căreia bunurile au fost obținute în întregime sau au fost suficient prelucrate/transformate. Este inclusă și o listă a mărfurilor, produse în întregime în statele care fac parte din acord. De asemenea, sunt prezentate condițiile de determinare a țării de origine a mărfurilor în conformitate cu criteriul prelucrării sau transformării suficiente.

GUAM este o inițiativă regională, formată din patru state: Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Republica Moldova și are drept scop dezvoltarea cooperării între state prin consolidarea stabilității și securității comune în spațiul european.

Foto: Parlament

img23002140

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!