Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. De astăzi, părinții pot depune actele pentru înscrierea copiilor în clasa I în anul de studii 2023-2024, informează MOLDPRES.
Admiterea se va desfășura în două etape. Prima demarează astăzi și se va încheia pe 26 mai. La aceasta pot participa copiii care vor împlini vârsta de șapte ani până la începutul anului școlar. Rezultatele vor fi anunțate pe 30 mai, inclusiv pe site-urile instituțiilor de învățământ și cele ale organelor locale/municipale de specialitate în domeniul învățământului. Totodată, va fi anunțat numărul de locuri rămase libere după depunerea actelor.
Cea de-a doua etapă a înscrierii la școală va fi organizată în perioada 2-16 iunie. În această perioadă vor fi înscriși copiii, care nu au reușit să depună cereri în prima etapă și cei care vor împlini vârsta de șapte ani în intervalul 1 septembrie-31 decembrie 2023. Lista finală a copiilor înscriși în clasa I va fi afișată public la 19 iunie.
Cererile de înscriere în clasa I trebuie să fie însoțite de buletinul de identitate al părintelui, certificatul de naștere și două fotografii ale copilului, fișa medicală și raportul de dezvoltare al viitorului elev.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), examinarea individuală a solicitărilor părinților/tutorilor copiilor care nu au fost înmatriculați la o instituție de învățământ se va desfășura în perioada 21-30 august.
Foto: MEC
Serghei Diaconu: „Datele extrase în urma atacului cibernetic nu pot fi folosite direct pentru fraude financiare”
Un bărbat din capitală a decedat din cauza complicațiilor provocate de gripă
Institutul de Cardiologie a primit echipamente medicale moderne în valoare de 3,2 milioane de lei
Agenda evenimentelor, miercuri, 28 octombrie
Un sistem modern de tratare a apei potabile a fost instalat în satul Corlăteni, Râşcani
FOTO // Premierul României, Luca Niculescu, la Mitropolia Basarabiei: discuții despre proiecte și sprijin pentru comunitățile din Republica Moldova
Cetățenii pot solicita din nou online mai multe acte și extrase din registrele de stat
Republica Moldova și România examinează programe comune pentru apărarea împotriva dronelor
Medicamentele ieftine, tot mai puține în farmacii. Ministerul Sănătății pregătește reformarea regulilor de preț
Șase unități de transport au fost repartizate pompierilor din nordul țării pentru prevenirea situațiilor de urgență
VIDEO // Un bărbat căutat în Cehia pentru jaf, fraudă și furt a fost extrădat
Vasile Tofan, despre atacurile hibride: „Securitatea cibernetică va rămâne o prioritate pentru Republica Moldova”
Un bărbat din capitală a fost reținut de CNA după ce ar fi primit peste 3.000 de euro și 7.600 de lei pentru a facilita soluționarea unor probleme imobiliare
Republica Moldova își propune să extindă ariile naturale protejate la 10% din teritoriu
Elevii din Republica Moldova pot obține burse pentru studii liceale în SUA și Marea Britanie. Înscrierile se încheie pe 1 decembrie
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunță simplificarea regulilor pentru micii antreprenori și măsuri de securitate cibernetică
Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii de limbă română care merg să predea în UTA Găgăuzia și Taraclia
Eurovision 2027 va avea 36 de țări participante. Canada debutează, iar Macedonia de Nord revine
Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat
Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative
Accident grav în capitală. O femeie a murit în drum spre spital
Coletele internaționale cu valoare sub 150 de euro vor fi supuse TVA din 1 noiembrie
Guvernul caută sprijin extern pentru compensațiile la energie din iarna 2026–2027. Victoria Belous: „Ministerele au sarcina să utilizeze eficient fiecare leu"
Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026
Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar
ARMENPRESS: Slovenia susține ferm eforturile Armeniei de a aprofunda relațiile cu UE, afirmă ministrul de Externe
FOTO // Cimitirul ostașilor români de la Țiganca, reinaugurat
EcoContact a prezentat experiența Republicii Moldova în conservarea biodiversității, la un eveniment regional din Armenia
Întreprinderea „Moldelectrica” a obținut actele necesare pentru proiectarea liniei electrice Bălți–Suceava de 400 kV
Şeful APP, Ion Dodon, anunță măsuri pentru facilitarea privatizării și reorganizarea întreprinderilor de stat: „Dacă întreprinderea nu activează, ea nu are ce să caute în registru”