ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vehiculele cu regim prioritar de circulație ale poliției vor fi echipate cu dispozitive speciale  de semnalizare

11:57 | 04.04.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 apr. /MOLDPRES/. Vehiculele cu regim prioritar de circulație ale Inspectoratului General al Poliției (IGP) vor fi dotate cu dispozitive de semnalizare luminoasă și sonoră speciale, care nu vor fi vizibile în exterior. O decizie, în acest sens, a fost aprobată astăzi de Guvern, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, pentru a permite vehiculelor IGP să rămână neobservate în traficul rutier, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

Prin urmare, pe partea exterioară a acestor vehicule nu vor mai fi aplicate schemele color-grafice, marcajele de identificare și inscripțiile informaționale speciale. În acest mod, autorii faptelor ilegale vor putea fi prinși cu ușurință în flagrant sau reținuți, fără a cunoaște că, în apropierea lor, se află reprezentanții organelor de drept.

Modificările în forma de echipare exterioară este necesară pentru ca vehiculele IGP să corespundă măsurilor moderne de prevenire și contracarare a terorismului, dar și a altor genuri de infracțiuni care prezintă pericol social sporit.

Potrivit noilor prevederi, polițiștii dotați cu asemenea vehicule vor putea reacționa și interveni imediat la solicitarea subdiviziunilor care au nevoie de ajutor în situații de urgență. 

Foto simbol

img23002725

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!