Șefa statului a avut o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene
Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a văzut astăzi cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Ambasadorul Jānis Mažeiksk, cu care a discutat agenda de integrare europeană, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Maia Sandu a apreciat sprijinul consecvent acordat de UE în efortul nostru de transformare a țării, menționând că mizăm mai departe pe suportul partenerilor europeni în dezvoltarea economiei, în reformarea justiției și consolidarea instituțiilor statului.
La fel, șefa statului a apreciat asistența financiară acordată de UE pentru a ajuta țara noastră să treacă mai ușor de crizele curente.
Foto: Președinție
De Ziua mondială a educației, 70 de liceeni au simulat o ședință parlamentară și au dezbătut reforma rețelei școlare
Republica Moldova va primi o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere: „Este responsabilitatea noastră să transformăm această oportunitate în rezultate pentru oameni”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după Consiliul de Asociere RM-UE
Elevii Școlii de Arte „Mihai Bătrânu” din Dondușeni își expun lucrările la Parlament
Prim-ministrul Vasile Tofan, de Ziua Națională a Vinului: „Vinificatorii sunt ambasadorii noștri în lume și cartea noastră de vizită”
Premierul Vasile Tofan, la Gala „Pedagogul Anului 2026”: „Învățământul va rămâne o prioritate, iar investițiile în educație vor continua”
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Măsurarea performanței și monitorizarea priorităților guvernamentale, discutate la Guvern
Pregătirea autorităților din Republica Moldova pentru accesarea fondurilor UE: experiența Poloniei, prezentată la Chișinău
Premierul Vasile Tofan, către consulii onorifici ai Republicii Moldova: „Suntem o țară mică, dar putem fi mai agili, putem reacționa mai repede și găsi soluții adaptate fiecărei oportunități”
Comisia pentru politică externă a audiat raportul Ministerului Afacerilor Externe privind obiectivele diplomației economice ale Republicii Moldova
Maia Sandu a propus la Helsinki un dialog Moldova–Finlanda în domeniul rezilienței: „Avem multe de învățat de la Finlanda”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 2 octombrie 2026
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei: Integrarea europeană și consolidarea cooperării economice, pe agenda discuțiilor
Un nou zbor neautorizat în spațiul aerian al Moldovei, pe fondul atacurilor rusești asupra Ucrainei
Meteorologii anunță pentru ziua de joi vreme caldă și fără precipitații. Temperaturile vor ajunge la 27 de grade
FOTO // Experiența proiectului „Justiție Verde” ar putea sta la baza unei noi inițiative de justiție de med
Tehnologiile medicale și inteligența artificială, în centrul unor noi parteneriate propuse de USMF
VIDEO // Droguri de circa un milion de lei, depistate în gospodăria unui bărbat din Comrat
Carabinierii din Moldova și jandarmii români dezvoltă mecanisme comune de cooperare
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca
Dispute privind intervenția Termoelectrica în scuarul Catedralei. Compania spune că a depistat o avarie
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american
UE aprobă cea mai amplă listă de sancțiuni împotriva Rusiei
CSM anunță noi reguli pentru instanțe: actele de procedură vor putea fi depuse electronic, iar ședințele vor fi și online