Curtea Constituțională și Curtea Supremă de Justiție vor putea solicita avizul consultativ al CEDO
Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Curtea Constituțională și Curtea Supremă de Justiție vor putea să solicite Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) emiterea unui aviz consultativ în chestiunile de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat astăzi în a doua lectură de Parlament, comunică MOLDPRES
Potrivit documentului, acest lucru va fi posibil doar în cazul unor litigii care se află în curs de soluționare în fața organelor de jurisdicție, iar solicitarea va fi motivată prin prezentarea aspectelor relevante ale contextului juridic și de fapt ale cauzei respective.
Avizele consultative ale CEDO nu au caracter obligatoriu, însă vor avea importanță juridică. Totodată, sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului pentru emiterea unui aviz consultativ nu va împiedica formularea ulterioară a unei cereri individuale în fața CEDO în legătură cu aceeași cauză.
Foto: Parlament
Parlamentul a votat noua structură și efectivul Armatei Naționale. Speakerul Igor Grosu: „Documentul va contribui la consolidarea capacității de apărare a statului”
MAE respinge afirmațiile formulate de reprezentantul Rusiei la OSCE privind presupusa „militarizare” a R. Moldova: „Sunt false și nefondate”
Moldova Security Forum 2026 // Ambasadorul SUA la Chișinău: „Deciziile luate astăzi vor defini deceniile care vor urma”
VIDEO // Noul ambasador al SUA la Chișinău: Comerțul, investițiile și securitatea regională, printre prioritățile mandatului
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale. Maia Sandu: „Documentul conține informații secrete, care nu trebuie să ajungă la cunoștința statelor ostile R. Moldova”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Moldova Security Forum 2026: „Rusia încearcă să ne testeze limitele, însă de fiecare dată am reușit să facem față. În familia europeană vom fi și mai puternici”
Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”
Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”
Alegeri în UTA Găgăuzia: 71 de candidați au fost înregistrați pentru Adunarea Populară
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
SUA și Moldova își consolidează cooperarea în securitatea cibernetică. Nick Pietrowicz: „Împreună, SUA și Republica Moldova construiesc un mediu digital mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu noul ambasador al Țărilor de Jos. Evoluțiile în procesul de integrare europeană, pe agendă
Experiența Lituaniei în aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu noul ambasador
Ofertele pentru închirierea unui spațiu destinat serviciilor auto la Aeroportul Chișinău pot fi depuse până pe 23 octombrie
Peste 60 de șoferi, depistați în stare de ebrietate la volan în zilele de odihnă
FOTO // Zona Dumbrava din Edineț va avea drumuri modernizate, terenuri de sport și spații verzi
Serviciul Vamal a încasat peste 926 de milioane de lei în ultima săptămână
FOTO // Drumul și podul peste Cogîlnic din Hâncești, reconstruite cu investiții de 24,8 milioane de lei
Euro se apreciază ușor
Guvernul lansează programul „Moldova Pregătită”, pentru a instrui cetățenii să facă față situațiilor de criză. Prima ediție va fi lansată în noiembrie
Agenda evenimentelor luni, 12 octombrie
FOTO // O pictură murală inspirată de tradiția horei moldovenești, inaugurată într-o localitate din Italia
FOTO // Turnul clopotniței din Vadul Rașcov, restaurat cu sprijinul UE și al PNUD. Monumentul a fost inaugurat după încheierea lucrărilor de conservare
Directoarea Centrului pentru Artă Contemporană, Lilia Dragneva, este femeia decedată în urma accidentului produs în județul Vaslui
Volodimir Zelenski îşi enunţă condiţiile în care va organiza alegeri în Ucraina și va înceta să atace rafinăriile ruse
Donald Trump susţine că Rusia şi Ucraina au încheiat „un armistiţiu energetic”
BTA: Aproape 83 de milioane de euro, planificate pentru tehnologii verzi în întreprinderile mici și mijlocii din Bulgaria
Premierul Vasile Tofan a discutat cu producătorii și procesatorii de lapte din Glodeni și Rîșcani
MEC a premiat participanții care au obținut cele mai bune rezultate la Marea Dictare Națională