Percheziții într-un caz de contrabandă cu mărfuri transportate din Odesa
Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Oamenii legii au destructurat un grup infracțional specializat în contrabandă cu mărfuri de larg consum de la „KM7” din Odesa, Ucraina. Mărfurile erau introduse în țară fără efectuarea controlului vamal, ori fiind tăinuite sau declarate neautentic în documente la traversarea prin frontieră, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Vamal, au fost identificate mai multe persoane care făceau parte din grupul respectiv. Liderii acestuia, doi bărbați de 40 și 41 de ani, racolau persoane în calitate de pasageri, pentru camuflarea activității infracționale, pentru aceasta fiind remunerați cu sume de bani ce variau între 500 și 2000 de lei. Totodată, în timpul documentării au fost identificați mai mulți agenți economici care puneau în vânzare mărfurile la piețele din mun. Chișinău, precum și la mai multe centre comerciale.
Oamenii legii au desfășurat 24 de percheziții, în timpul cărora au fost ridicate mărfuri de larg consum introduse în țară prin această schemă, precum și cele deja puse în vânzare.
Toate bunurile ridicate urmează a fi evaluate în vederea stabilirii prejudiciilor cauzate statului.
Foto: Serviciul Vamal
Un bărbat din Hîncești a fost prejudiciat cu peste 627 000 de lei într-o schemă de escrocherie telefonică
Directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică, Liliana Vițu: „Reforma administrației publice locale poate deveni vulnerabilă la manipulare în zonele în care generează temeri și incertitudine”
Descinderi la ASP și vamă într-un dosar privind numerele neutre. Un angajat al Postului Vamal Hîrbovăț și un angajat al ASP au fost reținuți
Peste 3.300 de urgențe cardiovasculare au fost înregistrate într-o săptămână
UPDATE // Traficul transfrontalier la Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost fluidizat
Condiții mai bune pentru pacienți la Centrul de Sănătate Cuhureștii de Sus
Crima de la Măgdăcești // Cele două minore au rămas în grija surorii mai mari. Statul le va asigura sprijinul necesar
Vreme stabilă și temperaturi de până la 24 de grade Celsius, marți, 15 septembrie
Republica Moldova și Ucraina continuă negocierile privind debitul de apă din lacul Novodnistrovsk
Agenda evenimentelor, marți, 15 septembrie
Compensațiile pentru sezonul rece: Înscrierile încep la 1 octombrie, iar criteriile de acordare vor fi înăsprite
MEC: aproape toți tinerii pedagogi angajați în școli și grădinițe prin mecanismul de repartizare au rămas în sistem
Negocieri pe platforma Comisiei Nistrene: Chișinăul respinge reducerea bruscă a volumului de apă deversat pe Nistru
Programul EcoVoucher: alte peste 100 de familii și-au procurat electrocasnice noi cu un sprijin de șase mii de lei
Președinta Comisiei Europene propune crearea unui Consiliu european de securitate
Republica Moldova, printre statele în perspectiva extinderii UE. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Trebuie să recâștigăm inima europenilor”
Republica Moldova va lansa Sistemul e-consulat, pentru a moderniza modul de prestare a serviciilor consulare pentru cetățenii din diasporă
Măsurile speciale de acces la Aeroportul din Chișinău rămân în vigoare până pe 17 septembrie
VIDEO // Reforma justiției și combaterea corupției, în centrul discuțiilor la un forum de la Chişinău cu participare internațională
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026
Investiții de 326 de milioane de lei pentru modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și 17 milioane de euro pentru cele din Bălți
LIVE // Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă în Parlamentul European discursul privind Starea Uniunii
Lucrările de modernizare a sistemelor de alimentare cu energie termică din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării are un nou secretar de stat
Guvernul a numit noi directori la SFS, CNAM, APP și AIPA
Guvernul anunță noi numiri la conducerea Serviciului Fiscal de Stat, APP, CNAM și AIPA
Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări: „Înscrierile pentru compensațiile la energie vor începe la 2 noiembrie”
Cronica ARHIVELOR // Dosare despre Rebeliunea de la Tatarbunar din 1924, digitizate și disponibile online
Parlamentul European aprobă liberalizarea temporară a comerțului pentru produsele armenești
Planul de acțiuni pentru guvernare deschisă 2026–2028: Secretariatul Parlamentului și societatea civilă au discutat viitoarele angajamente